- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (02.03.2016, 19:20)
- Ana Maria Lazăr
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
REACŢIA clasei politice după anunţul că Regele Mihai se retrage din viaţa publică: "Să îi dea Dumnezeu putere, energie şi să-l sprijine cu iubire" - VIDEO
Regele Mihai I este grav bolnav şi din acest motiv reprezentanţii Casei Regale a României au anunţat miercuri că regele se va retrage din viaţa publică. Consiliul Regal a luat notă de starea de sănătate a Majestăţii Sale, care a fost supus recent unei operaţii chirurgicale. Diagnosticele puse de echipa medicală sunt: ''carcinomepidermoid metastazant'' şi ''leucemie cronică''. Reacţia clasei politice n-a întârziat să apară.
Urmărește
3942 afișări
REACŢIA clasei politice după anunţul că Regele Mihai se retrage din viaţa publică făcut de Regele Mihai: "Să îi dea Dumnezeu putere, energie şi să-l sprijine cu iubire" - VIDEO
Iohannis: Îmi doresc ca Regele să aibă puterea să treacă peste aceste momente dificile
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat miercuri că a primit "cu îngrijorare" vestea despre starea de sănătate a Regelui Mihai şi a afirmat că îşi doreşte ca Majestatea Sa "să aibă puterea să treacă peste aceste momente dificile".
"Am primit cu îngrijorare vestea deteriorării stării de sănătate a Majestăţii Sale Regelui Mihai. Îmi doresc ca Regele să aibă puterea să treacă peste aceste momente dificile şi îmi exprim nădejdea că Familia Regală va rămâne şi pe viitor acelaşi reper deosebit de speranţă şi solidaritate. Este important ca, mai ales în aceste clipe grele, să nu uităm exemplul vrednic de curaj şi dăruire pus în slujba naţiunii de către Majestatea Sa Regele încă din 1927", a scris şeful statului pe Facebook.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cum te menții în formă de sărbători? Antrenor de fitness: „Dacă mâncăm cumpătat, nu o să dezvoltăm probleme, nu o să ne îngrășăm”
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
Regele a transmis următorul mesaj: "În ultimele săptămâni am primit vestea unui serios diagnostic medical. Sunt sigur că fiica mea Margareta va găsi înţelepciunea şi forţa de a mă reprezenta şi de a duce la îndeplinire toate acţiunile mele publice. Am cerut Consiliului Regal să-şi continuie menirea şi să prezinte sfatul său custodelului coroanei. Consiliul Regal rămâne la dispoziţia custodelui coroanei".
Cioloş: Îi doresc Regelui Mihai să îi dea Dumnezeu putere, energie şi să-l sprijine cu iubire
Premierul Dacian Cioloş i-a transmis Regelui Mihai I că îi doreşte ''să îi dea Dumnezeu putere, energie şi să-l sprijine cu iubire, aşa cum Majestatea Sa a dăruit iubire, speranţă şi a sprijinit poporul său de-a lungul deceniilor''.
''Sunt profund îngrijorat de veştile legate de starea de sănătate a Majestăţii Sale Regele Mihai I. În aceste momente dificile, îi transmit un gând bun, de optimism şi sănătate. Îi doresc să îi dea Dumnezeu putere, energie şi să-l sprijine cu iubire, aşa cum Majestatea Sa a dăruit iubire, speranţă şi a sprijinit poporul său de-a lungul deceniilor'', a scris, miercuri seara, şeful Executivului pe pagina sa de Facebook.
Citeşte şi: Ionescu Quintus: Îmi plec fruntea în faţa Regelui Mihai. Destinul României, strâns legat de viaţa lui
Iliescu despre Regele Mihai: Prezenţa sa a contribuit la crearea unui climat de normalitate
Fostul preşedinte Ion Iliescu se declară profund îngrijorat de starea de sănătate a Regelui Mihai I, afirmând că prezenţa sa în spaţiul public românesc a fost un exemplu de echilibru şi a contribuit la crearea unui climat de normalitate.
Filip-Lucian Iorga: N-aş marşa încă la o schimbare de epocă sau de paradigmă în Casa Regală
Istoricul Filip-Lucian Iorga a declarat, pentru MEDIAFAX, că nu ar marşa încă la o schimbare de epocă sau de paradigmă în Casa Regală, cu atât mai mult cu cât, de fapt, Principesa Moştenitoare Margareta a preluat de mai mulţi ani o parte dintre angajamentele Regelui Mihai I.
"Este un anunţ firesc până la urmă, chiar dacă în mod normal problemele astea medicale cer multă discreţie, dar Familia Regală nu este o familie obişnuită. Sunt foarte multe angajamente publice pe care trebuie să le onoreze şi este normal să anunţe astfel de lucruri. În fond, se înlătură astfel şi multe discuţii, speculaţii. În rest, eu aş îndemna la calm şi la optimism. Comunicatul vorbeşte de o perioadă de refacere, n-aş marşa încă la o schimbare de epocă sau de paradigmă în Casa Regală, cu atât mai mult cu cât, de fapt, Principesa Moştenitoare Margareta de câţiva ani deja a preluat parte dintre angajamentele Regelui. Nu este ceva nici surprinzător, nici nou, nici neaşteptat. Încă din 2007, când s-au împlinit 60 de ani de la abdicarea forţată a Regelui, Majestatea Sa a semnat, la 30 decembrie 2007, acele norme fundamentale ale Casei Regale a României, documentul după care funcţionează această instituţie. De atunci, Principesa Margareta a primit acest apelativ, această funcţiune de Custode al Coroanei României", a spus Filip-Lucian Iorga.
Istoricul a mai afirmat că, în general, conform acelui statut, şeful Casei Regale este Custode al Coroanei. "Dar în cazul Majestăţii Sale Regele Mihai, care a şi domnit - este singurul din actuala listă de succesiune care a şi domnit - Custodele Coroanei este Principesa Margareta. E o formulă elegantă, simbolică, de a marca transmiterea unor însuşiri simbolice, a unor însărcinări, a unor datorii de la Rege către Principesa Moştenitoare. Asta se întâmplă atât pe timpul vieţii Regelui, cât şi atunci când Regele nu va mai fi. Principesa Moştenitoare va fi în continuare Custode al Coroanei României, până când, dacă se va întâmpla asta vreodată, Parlamentul şi poporul român o vor chema să fie Regină. Până atunci va rămâne Principesă Moştenitoare şi Custode al Coroanei", a mai spus Filip-Lucian Iorga.
Reacţia acestuia a venit în contextul în care Biroul de Presă al Regelui Mihai I a transmis, miercuri, într-un comunicat de presă, că Regele Mihai I este bolnav.
"Consiliul Regal a luat notă de starea de sănătate a Majestăţii Sale, care a fost supus recent unei operaţii chirurgicale. Diagnosticele puse de echipa medicală sunt: «carcinom epidermoid metastazant» şi «leucemie cronică». Majestatea Sa urmează un tratament complex şi solicitant, care îl împiedică să apară în public, şi va petrece, de aici înainte, o perioadă de refacere", a spus Andrew Popper, şeful Casei Majestăţii Sale Regelui, în numele Consiliului Regal, reunit în zilele de 1-2 martie, la Aubonne şi Morges, Elveţia.
La rândul său, Regele Mihai I a transmis următorul mesaj: "În ultimele săptămâni, am primit vestea unui serios diagnostic medical. Această situaţie vine în anul în care Familia şi Ţara sărbătoresc 150 de ani de la fondarea Dinastiei şi a Statului Român modern. Sunt sigur că fiica mea, Margareta, Custodele Coroanei, va găsi înţelepciunea şi forţa de a mă reprezenta şi de a duce la îndeplinire toate acţiunile mele publice. Am cerut Consiliului Regal să-şi continue menirea şi să prezinte sfatul său Custodelui Coroanei".
Cătălin Predoiu, despre Rege: Solidaritatea, singura atitudine de bun simţ
"Indiferent care sunt opiniile noastre faţă de istoria României, sunt momente în care solidaritatea este singura atitudine de bun simţ. Regele Mihai trece prin momente dificile şi sper ca gândurile noastre bune să-i fie alături şi să îi dea putere", a declarat, pentru MEDIAFAX, prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu.
Predoiu, fost ministru al Justiţiei, este singurul membru al guvernului Boc care a participat, în 2011, la discursul Regelui Mihai din Parlament.
Petre Roman: Ne pare rău.Când s-a adresat Parlamentului,Regele a şters petele de pe obrazul politicii
Fostul premier Petre Roman a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că retragerea Regelui Mihai stârneşte ''o părere de rău puternică'', apreciind că Principesa Margareta şi Prinţul Duda sunt în măsură să aducă o contribuţie pozitivă prin felul cum se raportează la realităţile din societate.
''Ce putem spune decât că ne pare rău? Această părere de rău este normală şi puternică. (...) Este foarte păcat că sănătatea nu îi mai permite (să fie prezent în viaţa publică-n.r.)'', a declarat, pentru MEDIAFAX, fostul premier Petre Roman.
El a amintit discursul pe care Regele Mihai l-a susţinut în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului, afirmând că mesajul Regelui a avut un rol important.
''Sentimentul meu a fost ca şi cum reuşea prin mesajul său să şteargă petele de pe obrazul nostru, de pe obrazul politicii. Mi-a dat atunci un puternic sentiment că mesajul său era foarte binevenit, necesar. A fost spus de o manieră atât de sinceră, clară şi în acelaşi timp foarte angajată cu un puternic sentiment de patriotism'', a spus fostul premier.
Întrebat cum priveşte evoluţia Casei Regale, Petre Roman a afirmat că ''din punct de vedere politic, orice evaluare de viitor este hazardantă''. ''Momentul în care s-ar fi putut ridica o asemenea chestiune este acum depăşit. Regele ar fi fost un simbol extrem de puternic de unitate pentru toţi românii'', a adăugat el.
Fostul premier a apreciat însă că Principesa Margareta şi Prinţul Duda sunt în măsură să aducă o contribuţie pozitivă prin felul în care se raportează la realităţile din societatea românească.
''Cred că aşa cum au făcut-o în ultimii ani, reprezentanţii Casei Regale, în cazul acesta, Principesa Margareta şi Prinţul Duda, sunt în măsură să aducă o contribuţie pozitivă, mai ales prin felul cum se raportează ei la realităţile din societatea românească şi să aducă o contribuţie în continuare la ceea ce este, aşa cum este, politica în România'', a conchis Petre Roman.
Vasile Blaga: Ne întristează. Îi doresc Regelui Mihai să treacă peste acest moment extrem de greu
Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că anunţul făcut de Casa Regală îl întristează, afirmând că Regele Mihai a fost una dintre personalităţile la care românii s-au raportat şi îi doreşte Regelui să treacă peste acest moment extrem de greu.
"Este, în primul rând, un lucru care ne întristează pentru că Regele Mihai a avut un rol esenţial în parcursul celui de al Doilea Război Mondial şi a fost unul dintre personalităţile la care românii s-au raportat şi asta ne întristează pe toţi, indiferent dacă eşti sau nu eşti monarhist. Eu nu sunt monarhist, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să recunoaştem meritele extraordinare ale Regelui Mihai", a declarat copreşedintele PNL Vasile Blaga.
În ceea ce priveşte succesiunea, Vasile Blaga a susţinut că aceasta ţine de cutumele Casei Regale şi nu doreşte să comenteze acest lucru.
"Eu îi doresc totuşi să treacă peste acest moment extrem de greu", a spus Blaga.
Alina Gorghiu: Să ne rugăm pentru Regele Mihai
"Să ne rugăm pentru Regele Mihai, asa cum Majestatea Sa s-a rugat pentru poporul român", a scris şi copreşedintele Alina Gorghiu, pe pagina sa de Facebook.
Citește pe alephnews.ro: PSD, PNL și UDMR își împart ministerele. Cine conduce România?
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Blake Lively a depus o plângere legală împotriva lui Justin Baldoni. Actorul este acuzat de hărțuire sexuală și de orchestrarea unei campanii de defăimare împotriva ei
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe