- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Reacţia Cotroceniului la decretul transnistrean de aderare la Rusia: "Declaraţiile se înscriu într-o retorică provocatoare"
Preşedinţia, prin purtătorul de cuvânt Mădălina Dobrovolschi, a precizat, joi, referitor la decretul liderului separatist de la Tiraspol de aderare a Transnistriei la Rusia, că astfel de acţiuni se înscriu într-o "retorică provocatoare", în contextul aşa-ziselor alegeri prezidenţiale din regiune şi se impune o "atitudine reţinută".
"Apreciem că declaraţiile la care faceţi referire se înscriu într-o retorică provocatoare, în contextul apropierii aşa-ziselor <<alegeri prezidenţiale>> programate să aibă loc în luna decembrie în regiunea transnistreană. În acest context, se impune o atitudine reţinută şi o abordare responsabilă a acestui subiect pentru a evita escaladarea artificială a tensiunilor", precizează purtătorul de cuvânt Mădălina Dobrovolschi.
De asemenea, România reafirmă "poziţia sa fermă" potrivit căreia este necesară o soluţie politică, negociată, în dosarul transnistrean, cu respectarea deplină asuveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
"Este nevoie de progrese în formatul 5+2, care rămâne cadrul unic pentru identificarea unei astfel de soluţii, iar România susţine eforturile Preşedinţiei-în-exerciţiu a OSCE în acest scop", potrivit sursei citate.
Liderul regimului separatist de la Tiraspol, Evgheni Şevciuc, a semnat un decret privind punerea în aplicare a referendumului din 2006, în cadrul căruia 97% dintre participanţii la scrutin au votat pentru independenţa regiunii şi aderarea ei ulterioară la Federaţia Rusă.
Autorităţile de la Chişinău nu au comentat deocamdată acţiunea liderului de la Tiraspol. Însă mai mulţi experţi, printre care şi directorul executiv al Asociaţiei ”Promo-Lex”, Ion Manole, califică iniţiativa drept una populistă, în condiţiile în care în decembrie în regiune vor avea loc aşa-zise alegeri prezidenţiale, iar în acest fel Şevciuc încearcă să obţină capital electoral.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO