- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (06.12.2020, 21:29)
- Gabriel Pecheanu
Reacţia lui Traian Băsescu, în urma rezultatelor exit-poll: PMP a trecut testul şi a arătat că „se poate şi fără Băsescu”
- PMP a trecut testul şi sunt convins că va avea 7% fără redistribuire, spune preşedintele de onoare al formaţiunii, Traian Băsescu
- Traian Băsescu a spus că, dacă partidul obţinea mai puţin de 5%, el ar fi vorbit primul.
- ”Important este că am reuşit să trecem acest test”, afirmă preşedintele PMP, Eugen Tomac.
Urmărește
2268 afișări
„Le mulţumim tuturor românilor care au ieşit la vot, în vreme de pandemie. A fost o campanie dificilă, impropriu spus electorală, în condiţiile în care nu am putut să ne întâlnim cu românii. Important este că am reuşit să trecem acest test”, afirmă preşedintele PMP, Eugen Tomac.
La rândul său, Traian Băsescu, preşedinte de onoare al formaţiunii, a glumit şi a spus că, dacă partidul obţinea mai puţin de 5%, el ar fi vorbit primul.
„Dacă era rezultatul sub 5% vorbeam eu primul. Pentru PMP aceste alegeri au arătat că se poate şi fără Băsescu, pentru că PMP a trecut pragul. Şi nu l-a trecut oricum. PMP va avea 7% fără redistribuire. În mod cert se va întâmpla acest lucru. Nu pot să nu mă gândesc că avem alegerile cu cea mai slabă participare, ceea ce va pune mari probleme cu privire la legitimitate pentru patyru ani. Va fi un guvern cu o susţinere foarte fragmentată. Asta ar trebui să-i dea de gândit dlui preşedinte Iohannis atunci când va stimula majoritatea parlamentară şi va trebui să-i dea de gândit prezenţa la urne cât de oportun a fost să forţeze nota pentru aceste alegeri”, spune Băsescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Trump vrea războiul din Ucraina încheiat în următoarele 100 de zile şi îl avertizează pe Putin: O putem face pe calea uşoară sau pe calea grea - şi calea uşoară este întotdeauna mai bună
-
După anunţul lui Bolojan, şi şeful Camerei Deputaţilor anunţă reducerea a peste 200 de posturi
-
Kremlinul dezinformează: Operaţiune militară fictivă la graniţa României cu Ucraina
În opinia lui, Klaus Iohannis, „indiferent de rezultatul ultimului vot, să trimită PSD în opoziţie şi, dacă nu se duce singur în afara Parlamentului, să trimită şi ProRomânia în opoziţie”.
Citește pe alephnews.ro: Trump vrea războiul din Ucraina încheiat în 100 de zile. Cum este afectată România de înghețarea liniei frontului
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe