Prima pagină » Politic » Reacţiile politicienilor români la victoria Maiei Sandu în alegerile prezidenţiale. Ciolacu: O victorie istorică

Reacţiile politicienilor români la victoria Maiei Sandu în alegerile prezidenţiale. Ciolacu: O victorie istorică

Maia Sandu va fi cel mai susţinut lider politic din spaţiul ex-sovietic, afirmă Eugen Tomac, în timp ce Marcel Ciolacu apreciază că „victoria istorică” a acestei reprezintă o confirmare a dorinţei majorităţii cetăţenilor Republicii Moldova de apropiere strategică de Europa şi de România.
Reacţiile politicienilor români la victoria Maiei Sandu în alegerile prezidenţiale. Ciolacu: O victorie istorică

„Câteva chestiuni pe care trebuie să le cunoaştem despre Preşedintele ales al R. Moldova, doamna Maia Sandu. Majoritatea românilor de peste Prut şi-a ales pentru prima dată o femeie preşedinte. Maia Sandu este un politician pro-occidental convins. Este afiliată politic la PPE şi este puternic susţinută de liderii PPE. Are o imagine foarte bună la Bruxelles şi în mod sigur va fi cel mai susţinut lider politic din spaţiul ex-sovietic”, scrie pe Facebook Eugen Tomac.

El precizează că Maia Sandu este primul şef de stat al Republicii Moldova care este şi cetăţean al României, „fapt pe care nu l-a ascuns şi asta trebuie să ne bucure”.

„Este momentul să construim punţi solide şi să reaşezăm relaţia unică dintre cele două state pe proiecte comune pentru că Uniunea Europeană pentru care au votat majoritatea cetăţenilor din R. Moldova este de fapt dorinţa de a avea cel puţin nivelul nostru de viaţă. Oamenii vor fonduri europene, subvenţii în agricultură, drumuri bune, şcoli şi grădiniţe moderne, pensii mai mari, locuri de muncă mai bine plătite. Într-un cuvânt îşi doresc aceleaşi lucruri pe care şi le doreşte orice român. E momentul cel mai potrivit să reîncepem să construim un viitor comun prin fapte, pentru că idealurile mari se clădesc cu paşi mici, dar esenţiali pentru ca naţiunea română să-şi recapete demnitate.Autostrada Unirii trebuie construită până la Chişinău. Aşa legăm toată Moldova de Uniunea Europeană. Aşa aducem prosperitatea şi o viaţa mai bună în cât mai multe case de pe ambele maluri ale Prutului.
De aceea, PMP va propune în viitorul cabinet crearea unui minister pentru Relaţia cu R. Moldova”, adaugă Tomac.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a salutat „victoria istorică” a Maiei Sandu în alegerile prezidenţiale din Republica Moldova.

„Acest rezultat reprezintă o confirmare a dorinţei majorităţii cetăţenilor Republicii Moldova, din ţară şi din diaspora, de apropiere strategică de Europa şi de România, singura garanţie a unui viitor mai bun, mai prosper, lipsit de coruptie şi oligarhie”, spune Marcel Ciolacu.

Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale din Republica Moldova, după centralizarea a 99,95% din procesele verbale, Maia Sandu a obţinut 57.74% din voturi, în timp ce contracandidatul său, Igor Dodon, a întregistrat 42,26% din voturi.