Ionuţ Moşteanu spune că nu vede „un ministru al Finanţelor bun, capabil să ţină în mână finanţele României, într-o perioadă complicată”.
„Vedem două partide care ar vrea să pară că sunt şi în Opoziţie unul cu altul, dar în acelaşi timp şi guvernează împreună (…). România se împrumută 1.000 de euro pe secundă. Din această mie,
doar jumătate merge în economie, cealaltă jumătate merge către cheltuieli de dobânzi şi finanţări de credite care au ajuns la termen şi în cheltuieli de funcţionare ale statului. Or să te împrumuţi cu 1.000 de euro pe secundă cu 8% şi să zici că totul este bine, înseamnă că eşti decuplat de economie”, a spus Ionuţ Moşteanu, la RFI.
Acesta a anunţat o posibilă moţiune simplă la adresa ministrului de Finanţe.
„Noi l-am chemat în Parlament pe domnul ministru de Finanţe, l-am chemat în Parlament astăzi, urmează să vedem dacă va veni la Ora ministrului. Dacă nu va veni, mâine depunem moţiune simplă,
pentru că trebuie să-l aducem în faţa Parlamentului, trebuie să înţelegem şi noi, Parlamentul şi să înţeleagă prin intermediul nostru fiecare cetăţean dacă acest om, domnul Câciu, înţelege ce are de făcut şi înţelege cu ce ne confruntăm. Părerea noastră este că nu înţelege”, a mai spus liderul USR.