Voinescu: Pambuccian l-a asigurat pe premier că nu a spus că salariile cresc de la 1 octombrie

Publicat: 01 08. 2011, 14:51
Actualizat: 07 11. 2012, 01:38

Întrebat în legătură cu declaraţiile liderului grupului minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, privind posibilitatea creşterii salariilor bugetarilor de la 1 octombrie, Voinescu a spus: „Varujan Pambuccian l-a asigurat pe premier că nu a spus aşa ceva”.

Sever Voinescu a adăugat că Varujan Pambuccian este „unul dintre membrii coaliţiei care este foarte atent la chestiunile de risipă bugetară şi cedările populiste” şi are „viziuni pesimiste în legătură cu viitorul şi spune mereu: «vor veni vremuri grele, nu risipiţi»”.

Voinescu a arătat că Pambuccian a avut în acest sens o discuţie cu premierul, în care a spus clar că nu a spus aşa ceva.

„Astăzi, la coaliţie nu a existat o astfel de discuţie şi, doi, nu există această intenţie (de majorare a salariilor de la 1 octombrie – n.r.), pentru că raportarea responsabilă la exerciţiul bugetar ne face să nu cedăm, eventual această discuţie va fi reluată după 1 ianuarie”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al PDL.

Coaliţia a decis, în şedinţa de luni, majorarea salariilor bugetarilor de la 1 octombrie, a declarat, pentru „Gândul”, Varujan Pambuccian, liderul grupului minorităţilor naţionale, precizând că s-a discutat despre un procent de 5%. Pambuccian a precizat că în şedinţa coaliţiei s-a decis majorarea salariilor bugetarilor de la 1 octombrie. „S-a discutat despre un procent de majorare a salariilor de 5%, dar rămâne să mai discutăm procentul cu care se vor majora. Să vedem dacă este o măsură sustenabilă”, a adăugat Pambuccian.

Premierul Emil Boc a declarat, luni, că în coaliţie nu s-a discutat despre o eventuală majorare a salariilor începând cu luna octombrie 2011, el precizând că obiectivul este ca de la 1 ianuarie 2012 să înceapă recuperarea diminuării salariale.

Şi ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat că este prematur să se vorbească despre majorarea salariilor, el precizând din nou că rectificarea bugetară vizează bani pentru investiţii şi plata arieratelor.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, luni, că în şedinţa de dimineaţă a coaliţiei nu s-a discutat despre creşterea salariilor, că „nimeni nu are în intenţie ca de la 1 octombrie să existe o creştere a salariilor” şi că nimeni din coaliţie „nu a dat semne de slăbiciune populistă”.