- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (27.06.2019, 07:00)
- Ana Petrescu
Referendumul pe justiţie: CCR dezbate dosarul de validare a rezultatelor şi contestaţiile privind respectarea procedurii de organizare şi desfăşurare
Curtea Constituţională va dezbate, joi, dosarul de validare a rezultatelor referendumului pe justiţie, iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis precum şi pe marginea a cinci contestaţii referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului.
Urmărește
624 afișări
CCR discută, joi, rezultatele şi contestaţiile la referendumul pe justiţie
Printr-una dintre contestaţii este solicitată anularea decretului 420 din 25 aprilie 2019, semnat de preşedintele Klaus Iohannis, pentru organizarea referendumului din 26 mai. Totodată, cererea este şi de a infirma rezultatele referendumului naţional.
Surse din CCR au declarat, pentru MEDIAFAX, că cetăţeanul care a depus contestaţia pentru infirmarea referendumului reclamă neconstituţionalitatea întrebărilor, însă Curtea va verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile şi criteriile de validare ale referendumului.
Pe 12 iunie, judecătorii Curţii a decis să amâne discuţia asupra rezultatele referendumului pe justiţie, care a avut loc pe 26 mai, în aceeaşi zi cu alegerile europarlamentare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
După un an şi două luni, marinarul român răpit de rebelii Houthi în Yemen a fost eliberat
-
Kelemen Hunor dezvăluie cum a ajuns Crin Antonescu pe lista scurtă pentru prezidenţiale
-
Trump vrea războiul din Ucraina încheiat în următoarele 100 de zile şi îl avertizează pe Putin: O putem face pe calea uşoară sau pe calea grea - şi calea uşoară este întotdeauna mai bună
În schimb, pe 14 iunie, preşedintele Curţii Constituţionale Valer Dorneanu a transmis o solicitare către BEC în care a cerut lămuriri referitoare la listele pentru referendumul din 26 mai. Dorneanu a întrebat, printre altele, de ce numărul votanţilor nu a fost identic la cele două întrebări.
BEC i-a răspuns preşedintelui CCR, precizând că numărul diferit de alegători la cele două întrebări de la referendum se datorează unei erori generate de formularea ambiguă a Legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.
„Precizăm că, în absenţa unei atribuţii legale cu acest obiect stabilite în sarcina sa, Biroul Electoral Central nu putea dispune corectarea acestei erori, în condiţiile în care legiutorul nu a introdus, la acest punct din procesul verbal de centralizare, o cheie de control care să împiedice o astfel de înscriere eronată.
În condiţiile în care singura cheie legală, în cazul referendumului, este cea de la nota la anexele 2-4 din Lgea 3/2000, aşa cum au fost ele modificate prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 29/2019 privind modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală, precum şi pentru unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European şi a referendumului din 26 mai 2019, urmare a Deciziei Curţii Constituţionale 143/2019, Biroul Electoral Central nu poate cenzura procesele verbale întocmite de birourile electorale inferioare, întrucât atribuţia sa legală, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 cu modificăril şi completările ulterioare, este aceea de a centraliza toate procesele verbale întocmite la referendum.
În opinia noastră, numărul corct car trebuia înscris la punctul 1 din procesul verbal privind rezultatele referendumului este numărul total al alegătorilor din lisa electorală permanentă pe care fiecare biroul electoral al secţiei de votare l-a primit în format tipărit”, arată Biroul Electoral Central, în răspunsul către CCR, obţinut de MEDIAFAX.
BEC mai spune că unele diferenţe de cifre ale alegătorilor care au răspuns la întrebările la referendum au avut drept cauză greşeala unora dintre Birourile Electorale Judeţene în înscrierea pe liste, respectiv BEJ Constanţa, Neamţ şi Vâlcea.
Potrivit datelor finale centralizate de BEC, la referendumul pe teme de justiţie, din 7.922.591 de participanţi, 6.459.383 de răspunsuri au fost favorabile întrebării referitoare la interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie. De asemenea, la întrebarea privind interzicerea adoptării OUG în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare, 6.477.865 de răspunsuri au fost favorabile.
La referendumul de pe 26 mai, cetăţenii au fost chemaţi să se pronunţe prin „Da” sau „Nu” cu privire la întrebările: 1. „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?” 2. „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”.
Citește pe alephnews.ro: Trump vrea războiul din Ucraina încheiat în 100 de zile. Cum este afectată România de înghețarea liniei frontului
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe