Prima pagină » Politic » Regele Charles alege Franţa şi Germania pentru primele vizite de stat

Regele Charles alege Franţa şi Germania pentru primele vizite de stat

Regele Charles al III-lea va efectua primele sale vizite de stat în Franţa şi Germania la sfârşitul acestei luni, a anunţat vineri Palatul Buckingham.
Regele Charles alege Franţa şi Germania pentru primele vizite de stat
Iulian Moşneagu
03 mart. 2023, 20:43, Politic

Monarhul britanic, care a urcat pe tron în urma decesului reginei Elisabeta a II-a anul trecut, se va deplasa la Paris şi apoi va merge la Berlin în cadrul unei călătorii de şase zile care va începe pe 26 martie.

El va fi însoţit de Camilla, regina consoartă, iar Palatul Buckingham a precizat că vizita „va celebra relaţia Regatului Unit cu Franţa şi Germania, marcând istoriile, cultura şi valorile noastre comune”.

Vizitele vor avea loc, a precizat palatul, la cererea guvernului britanic şi în urma invitaţiilor primite de la preşedinţii francez şi german, scrie POLITICO.

Printre punctele de pe agenda regelui se numără o ceremonie de comemorare şi depunere de coroane la Arcul de Triumf cu preşedintele francez Emmanuel Macron, precum şi un discurs în faţa parlamentarilor din Bundestagul german.

„Majestatea Sa se va întâlni cu refugiaţi recent sosiţi din Ucraina şi va auzi despre sprijinul pe care Germania îl oferă acestora”, a precizat Palatul Buckingham cu privire la etapa germană a vizitei sale.