Trei partide şi câteva ONG-uri au constituit Alianţa „Alternativa Ecologistă Română”

Publicat: 24 08. 2007, 13:08
Actualizat: 05 11. 2012, 16:10

Alianţa „Alternativa Ecologistă Română” s-a constituit oficial, vineri, în cadrul Conferinţei de constituire, având la bază Partidul Verde, Partidul Uniunea Creştin Socială şi Partidul Alternativa Ecologistă.

Alături de cele trei formaţiuni au mai aderat la Alianţa AER ONG „Ecomondia”, Fundaţia „Totul pentru Oameni”, Federaţia Sindicală „Poştaşul”, Asociaţia Pescarilor Sportivi Galaţi, Asociaţia „Dreamline”, Fundaţia „Acţiunea Ecologistă Română”, Federaţia „Com”, Asociaţia „Prodemo”, Asociaţia „Netline”, Asociaţia „Echostil”, Federaţia „P.H.G.”, Asociaţia „Miras”.

Potrivit Protocolului de asociere, Alianţa AER are ca obiective promovarea spiritului ecologist, protecţia mediului, promovarea unor proiecte pentru dezvoltarea de resurse energetice regenerabile, a unor tehnologii de reciclare a deşeurilor industriale şi a materiilor prime, stoparea defrişării suprafeţelor forestiere.

În acest sens, copreşedintele Partidului Verde, Robert Eşanu, s-a pronunţat împotriva punerii în funcţiune a reactoarelor 3 şi 4 de la Centrala de la Cernavodă.

Potrivit aceluiaşi protocol, Alianţa nu urmăreşte obiective politice, ea fiind constituită în principal pentru realizarea unor obiective cu specific ecologist.