- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (26.11.2015, 16:36)
- Departamentul Politic
Remus Cernea vrea ca verificarea de către CNSAS a preoţilor să se poată face fără cerere de la culte
Remus Cernea a anunţat, joi, că a depus la Parlament, alături de alţi 7 deputaţi, o iniţiativă legislativă care prevede ca şi ierarhii şi şefii cultelor religioase, până la nivel de preot inclusiv, să poată fi verificaţi de către CNSAS, nu doar la cererea cultului din care fac parte ca în prezent.

Remus Cernea vrea ca verificarea de către CNSAS a preoţilor să se poată face fără cerere de la culte (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
Iniţiatorii propun, în acest sens, modificarea unor prevederi din OUG 24 din 2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.
"Astăzi, 26 noiembrie, alături de alţi 7 colegi deputaţi am depus la Senat, ca primă Cameră sesizată, o iniţiativă legislativă care prevede ca şi ierarhii şi şefii cultelor religioase recunoscute de lege, până la nivel de preot inclusiv, precum şi asimilaţii lor de la parohiile din ţară şi din străinătate, să poată fi verificaţi de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, nu exceptaţi de facto de la acest lucru aşa cum se întâmplă acum. Printr-un amendament la lege adoptat în 2008, preoţii puteau fi verificaţi doar la cererea cultului din care fac parte, iar acest lucru a dus la blocarea oricăror verificări", susţine Cernea, într-un comunicat transmis joi.
Propunerea legislativă vizează modificarea Art. 3, alin. u din O.U.G nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, eliminând a doua teză care prevede că verificarea se face "la cererea reprezentanţilor cultului religios de care aceştia aparţin".
"Astfel se elimină dreptul exclusiv al reprezentantului cultului religios de a solicita verificarea unui cleric, dacă acesta din urmă a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia", menţionează Cernea în expunerea de motive a proiectului.
Totodată, propunerea legislativă abrogă dispoziţiile Art. 32, eliminând astfel "privilegiul" de a nu mai fi verificaţi acordat prin prevederile actuale ale legii persoanelor care au deja adeverinţă de necolaborare/neapartenenţă cu Securitatea dar pentru care apar noi documente ce le pot dovedi calitatea de lucrător al Securităţii, se mai arată în expunerea de motive.
Propunerea legislativă urmează să intre în dezbaterea comisiilor permanente din Senat.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:04
Elveţia ar putea contribui la menţinerea păcii în Ucraina, spune şeful armatei
-
astăzi, 12:04
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate / O persoană ucisă şi case avariate în Ucraina în urma atacurilor ruseşti