- Home
- Politic
- BISTRIŢA, (06.05.2019, 16:29)
- Raluca Lazaroi
Renate Weber: ALDE România nu mai are o relaţie bună cu Guy Verhofstadt. Este în campanie electorală, nu se mai uită în cine loveşte
Europarlamentarul Renate Weber a declarat, luni, că ALDE România nu mai are o relaţie bună cu Guy Verhofstadt, liderul grupului ALDE din PE, şi că acesta „nu ştie ce spune” când vorbeşte despre dizolvarea propriului grup politic, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Urmărește
121 afișări
Renate Weber: ALDE România nu mai are o relaţie bună cu Guy Verhofstadt. Este în campanie electorală, nu se mai uită în cine loveşte
Europarlamentarul ALDE, Renate Weber, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Bistriţa, că ALDE România nu mai are o relaţie bună cu Guy Verhofstadt, după declaraţiile făcute zilele trecute de liderul grupului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE) din Parlamentul European.
„Câteodată îmi e ruşine de ruşinea altora, pentru că ce spune domnul Verhofstadt în acel Tweet în care zice că a dat ALDE România afară din grupul politic este categoric un neadevăr. Am fost în această sesiune la Strasbourg, am fost în grupul politic, credeţi-mă nu m-a dat nimeni afară, ba dimpotrivă, am schimbat nişte linii de vot ale grupului inclusiv în ultima seară. (…) Domnul Verhofstadt este din păcate într-o campanie electorală pe cont propriu, în sensul în care are un obiectiv personal, şi, probabil pentru realizarea acelui obiectiv personal nu se mai uită în cine loveşte. De altfel, dacă vă uitaţi la o altă declaraţie făcută în timpul unei dezbateri nu numai că nu se uită în cine loveşte, domnul Verhofstadt îşi desfiinţează propriul grup politic. (…) De ce? Pentru că vrea să îl ofere pe tavă domnului Emmanuel Macron, care altfel nu strânge de un grup politic. Regulile în Parlamentul European sunt clare: ai nevoie de partide din şapte state membre. Nu le are! A avut la un moment dat vreo cinci, din cinci au ajuns vreo două-trei, dar e adevărat, are partener în România, asta fără doar şi poate. Dar domnul Verhofstadt să spună o asemenea enormitate despre grupul ALDE, credeţi-mă, eu personal din acest moment nu ştiu ce dialog pot să mai am cu domnul Verhofstadt”, a declarat Renate Weber.
Europarlamentarul român spune că acum ALDE România nu mai are o relaţie bună cu Guy Verhofstadt, deşi până recent au discutat despre abuzurile din Justiţie.
„Eu sper din suflet, pentru că aşa merită până la urmă oamenii aceştia, toate lucrurile astea să li se întoarcă: deci domnului Manfred Weber îi doresc să nu ajungă preşedinte al Comisiei Europene, domnului Timmermans îi doresc acelaşi lucru, domnului Verhofstadt îi doresc să nu ajungă preşedintele Parlamentului European, că asta îşi doreşte, căci ar fi culmea să mai spere că ajunge preşedintele unui grup politic pe care îl vede dizolvat. Da, noi, ALDE România, cu domnul Verhofstadt nu mai avem o relaţie bună, dar să ştiţi că domnul Verhofstadt este în acelaşi timp omul cu care personal am discutat despre abuzurile din Justiţie, i-am tradus protocoalele alea secrete în engleză, m-a rugat să ne întâlnim, am stat o oră de vorbă. Deci orice spune în acest moment este pur şi simplu o abdicare de la discuţia pe care am avut-o şi de la poziţia pe care şi-a asumat-o la un moment dat. Probabil că după ce o să treacă campania electorală şi o să se împartă funcţiile, se vor calma spiritele”, a mai declarat Renate Weber.
Întrebată ce se va întâmpla cu ALDE România în cazul în care se va ajunge la dizolvarea grupului ALDE din Parlamentul European, Renate Weber a explicat că dizolvarea unui grup nu este atât de simplă şi că este nevoie de votul fiecărui partid din grup.
Reacţia europarlamentarului roman vine după ce liderului grupului ALDE în PE, Guy Verhofstadt, a declarat că Grupul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa va fi dizolvat după scrutinul europarlamentar, urmând să fie înlocuit de altă alianţă politică, potrivit site-ului Politico.eu.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: EDITORIAL Lelia Munteanu. Iohannis: EU, România
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:33
„Ne uităm în oglindă şi ne vedem frumoşi". Radiografia făcută de Marcel Ciolacu la Congresul PSD
-
astăzi, 12:12
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1075. Ucraina şi Rusia se acuză reciproc pentru un atac mortal asupra unui internat din regiunea Kursk / Zelenski condamnă presupusul atac rusesc în regiunea Kursk: „Au ucis sirieni în acelaşi mod” / Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este cea mai „ieftină” garanţie de securitate şi o „victorie” pentru Trump