Renate Weber, în lupta pentru drepturile omului, la „Interviurile lui Cristoiu”: „Şcoala online a creat uriaşe probleme. Am scris ministerului să reconsidere forma de şcolarizare”

Renate Weber, Avocatul Poporului, afirmă că pandemia a scos ce e mai rău din om, iar restricţiile impuse pentru limitarea răspândirii coronavirusului au efecte negative asupra tuturor, dar mai ales asupra copiilor şi adolescenţilor, forţaţi la şcoală online şi implicit la izolare socială.

Renate Weber spune s-au încălcat atât de mult drepturile omului în pandemie încât acum îi e foarte greu să mai creadă că vom reveni la normalitatea pe care o ştiam. De asemenea, Avocatul Poporului constată că şi oamenii au acceptat cu uşurinţă limitarea unor drepturi, iar empatia şi solidaritatea cu celălalt au dispărut.

Despre demersurile privind demiterea sa, Renate Weber susţine că nu a resimţit presiuni, dar admite că aceia care vor plecarea ei din funcţie şi-ar dori  un Avocat al Poporului care să ignore problemele, neregulile şi să se uite în altă parte.

Prezentăm principalele declaraţii ale Avocatului Poporului, Renate Weber, duminică, la emisiunea Interviurile lui Cristoiu, de la Aleph News:

Despre pandemie, efectele ei şi implicarea Avocatului Poporului

Renate Weber: Pe activitatea noastră, dincolo de petiţiile individuale, avem acţiuni mari, care vizează chestiunile de sistem. Să vă dau un exemplu, una care îmi place foarte mult, în sensul că o consider extraordinar de importantă, şi o să facem un raport special pentru asta, priveşte problema vulnerabilităţii psihice a copiilor şi adolescenţilor în perioada pandemiei. E o realitate. Şi am adresat scrisori şi ministrului Sănătăţii, şi ministrului Educaţiei, dar şi către Casa de Asigurări de Sănătate, ONG-uri, Institutul de Sănătate Publică, pentru că la noi în ţară, de fapt, lipsesc foarte mult psihiatrii, psihologii pediatri. Copiii şi tinerii aceştia sunt lipsiţi de acea asistenţă de care ar avea nevoie. Ori nu putem să nu ne uităm ce se întâmplă cu generaţiile acestea. Şcoala a fost online şi asta înseamnă dintr-odată o adâncire a izolării sociale, o dificultate în a te adapta la un nou mediu. Ce facem cu generaţiile acestea? Cineva trebuie să se ocupe de ele, să le ajute.

Renate Weber: Separat, avem o altă acţiune care vizează asistenţa socială, disponibilă sau nu la nivelul UAT-urilor. Pentru că cei care lucrează acolo ar trebui să fie cei care asigură asistenţă şi copiilor care sunt în nevoie, dar şi persoanelor în vârstă, cu dizabilităţi, singure. Asistentul social este cel care trebuie să aibă toate aceste persoane în grijă. Ori noi, ce constatăm prin anchetele noastre este că cel care se ocupă de trasarea hotarelor mai face şi asistenţă socială. Noi nu avem oameni pregătiţi. Pandemia nu va face decât să adâncească sărăcia. Odată cu sărăcia, toate celelalte tare devin şi ele mai puternice.

Renate Weber: Izolarea, lipsa de socializare în timpul pandemiei au efecte mai puternice asupra copiilor decât a adulţilor pentru că aceşti copii sunt în formare, ei abia acum deschid ochii. Gândiţi-vă că avem copilaşi de clasa I care nu şi-au văzut la faţă învăţătorul/învăţătoarea. Nici copiii între ei poate nu s-au văzut toţi la faţă. Şcoala asta online a creat uriaşe probleme şi de aceea noi am scris de câteva ori ministerului să se gândească dacă nu e cazul să reconsidere forma de şcolarizare. E motivul pentru care celelalte state din UE, cu foarte mici excepţii şi pe durate scurte, au decis că pot închide multe alte lucruri, dar şcolile rămân deschise. Efectele asupra viitorului om matur sunt anxietate, depresie, un comportament total neadecvat.

Despre vaccinare şi posibile condiţionări legate de aceasta

Renate Weber: Vaccinarea e în primul rând o decizie pe care fiecare persoană trebuie să o ia. Vaccinarea aceasta nu e obligatorie, nu face parte din nicio lege care să o impună. Din punct de vedere al sănătăţii, fiecare decide pe cont propriu. Pe de altă parte, vedem tot mai multe condiţionări în exercitarea unor drepturi de efectuarea acestui vaccin. Eu, când am văzut propunerea venită de la premierul Greciei privind certificatul european de vaccinare, primul lucru pe care l-am gândit a fost <asta nu e ideea grecilor>. Cineva îi pune pe greci să fie purtători de cuvânt. Şi am avut dreptate. Primul care a ieşit a fost liderul popularilor europeni, care este neamţ, Manfred Weber, după care a ieşit Angela Merkel şi toată lumea a susţinut. Am văzut a treia persoană din Germania, Ursula von der Leyen, care a spus că propunerea i s-a părut suficient de echilibrată pentru că în realitate nu discrimina între cei care au făcut şi cei care nu au făcut vaccinul, ci doar impunea anumite condiţii pentru cei care nu au făcut vaccinul şi asta era testarea, testare care există şi acum.

Renate Weber: Dar ce faci cu companiile aeriene care vin şi îţi spun <nu, la mine în avion nu urci dacă nu ai certificat>. Eee, aia cred că e deja o mare problemă. O să fie suficienţi de mulţi care o să dea companiile în judecată, mai ales că, nu uitaţi, companiile sunt de peste tot. Pe de altă parte, înseşi companiile îşi asumă anumite pierderi pentru că ei vor pierde pasageri şi nu mi se pare că au dus-o foarte bine în ultimii doi ani.

Renate Weber: Pandemia asta parcă a scos tot ce mai urât în oameni şi văd, într-adevăr, nişte manifestări din astea extrem de excesive. Cred că din momentul în care un magazin ar veni cu astfel de  formule intrăm clar în zona discriminării. Cred că trebuie daţi în judecată. Eu nu văd la nivel legislativ că va exista o astfel de legiferare care să impună. (...) Vocile care au contestat masca parcă erau mai puternice şi mai numeroase decât vocile împotriva vaccinului. Dar asta e la nivel de percepţie, superficială, pentru că nu am date.

Renate Weber: M-am născut şi am trăit într-o perioadă din viaţă când poliomielita făcea ravagii în România. Pe mine, ca să mă apere părinţii de aşa ceva, m-au trimis la bunici undeva la ţară, chiar unde atârnă harta în cui, dar eu îmi aduc aminte că la şcoală, în clasele primare şi după aceea, am avut foarte mulţi colegi pe care se mai vedeau urmele poliomielitei. Ca să te opui astăzi unui vaccin, cum este acela antipolio, mi se pare chiar exagerat. Dar există şi astfel de voci.
Renate Weber: Eu cred că managementul pandemiei la nivel planetar, nu numai în România, a fost defectuos. Nu cred că aşa trebuia făcut. Dar există virusul? Da. Mă tem de el? Da. Am grijă? Sigur că am grijă de mine şi am grijă şi de ceilalţi şi respect nişte reguli. La majoritatea efectele sunt minime, dar sunt şi oameni în vârstă, şi dacă ei sunt în vârstă, ce, nu au dreptul să trăiască? Dar sunt şi cei cu vârste mai tinere, ai căror plămâni au fost pur şi simplu distruşi de acest virus. Sunt unii care nu acceptă virusul ca atare şi atunci fireşte că se opun şi ideii de vaccinare.

Renate Weber: Ce nu înţeleg eu la noi este următorul lucru. De ce se cheltuie energie, timp, bani să fie certaţi cei care nu vor să se vaccineze câtă vreme noi nu avem nici măcar suficiente doze să-i vaccinăm pe cei care doresc. Nu ar fi mai bine să ne concentrăm pe cei care vor, după care sunt unii nehotărâţi, se vor hotărî în următoarele luni şi dacă rămânem cu un 30% care nu vor să se vaccineze. Este chiar normal până la urmă pentru că nu-ţi trebuie mai mult de un 70%. Eu m-am vaccinat. La noi în instituţie cam 80% din persoane s-au înscris pe listă şi s-au programat.

Despre respectarea drepturilor omului după pandemie

Renate Weber: Părerea mea este că, şi aici, sunt vocile acelea foarte dure care nu mai vor să accepte nici virus, nici nimic, s-au încălcat aşa de mult drepturile încât e foarte greu să mai cred acum că vom ajunge la acea normalitate pe care o ştiam. Vă dau exemplul care îmi e cel mai la îndemână. Uitaţi-vă, vă rog, la libertatea de exprimare. În ţări în care nu existau probleme, acum, inclusiv guvernele sau prin reţelele sociale, cum nu eşti de acord cu retorica oficială, cum eşti suspendat, ţi se închide contul. Lumea pare să fie mulţumită cu asta. Vorbeaţi de dezbinare. Păi uitaţi-vă câte raportări fac utilizatorii acestor reţele sociale. Din păcate, cred că s-a ajuns la acel moment în care, cu tristeţe, recunosc că foarte multă lume spune drepturile omului sunt numai alea care mă interesează pe mine, ale mele. În realitate, noi vorbim de o abordare profund egoistă. Toată teoria drepturile omului se bazează pe empatie pentru celălalt, pe dorinţa de a apăra drepturile celuilalt mai ales şi abia în subsidiar pe ale tale. Noi am răsturnat această teorie şi nu ştiu cât timp ne va lua să revenim la ceva ce noi am cunoscut.

Despre misiunea ca europarlamentar în America Latină si Africa (2008-2018)

Renate Weber: Am fost prima din blocul de Est care am avut această misiune. (…) Eu acolo (n.r. Bolivia) am învăţat spaniolă. Prima dată cred că am stat în total – că te duci, te întorci, nu stai non-stop, că mai vii şi la Parlamentul European – vreo două luni şi a doua oară, în 2009, cred că tot aşa, cam vreo două luni în total şi a trebuit să lucrez în spaniolă.

Renate Weber: Burundi a fost de departe cea mai dificilă misiune, în Africa. E cea mai săracă ţară cred de pe planetă. Şi acolo, la terminarea misiunii, noi am fost pe poziţii total divergente faţă de ambasadorul UE acolo, pentru că noi am constatat nereguli cât casa şi dânsul atunci era mare susţinător al autorităţilor în funcţie şi la data aceea le-am spus: ţara asta va avea uriaşe probleme. Uitaţi-vă că de atunci au avut din nou războaie. Nu au mai reuşit să organizeze alegeri şi au scăpat de preşedintele, care ieşise atunci şi care era şi în funcţie, pentru că a decedat de COVID, dar, altfel, vă garantez că ar mai fi fost 25 de ani încolo.

Renate Weber: Eu nu sunt neapărat o iubitoare de telenovele, dar au fost momente în care şi credeţi-mă realitatea depăşeşte de multe ori ce vezi în filmuleţele astea. Şi inclusiv tragismul, pragmatismul pe care l-aţi văzut şi la Marquez, şi la Varga Llosa, pentru că este o lume extrem de diversificată şi care nu întotdeauna este împăcată şi nu întotdeauna lucrurile se întâmplă cum ar trebui. Când am ajuns în Bolivia puteai să tai rasismul cu cuţitul, la modul ăsta îl simţieai. Şi era pe de o parte, evident rasismul albilor care conduceau acolo în raport cu populaţiile indigene – Evo Morales abia venise preşedinte şi era primul preşedinte indigen – dar simţeai şi ura celorlalţi faţă de tine că ei nu ştiau cum gândeşti tu. Etichetarea asta era o realitate.

Renate Weber: Unele ţări au, altele mimează democraţia. Bolivia deşi a venit cu această dorinţă de a instala un pic de justiţie socială, în realitatea lucrurile au luat-o în partea cealaltă. Morales a dat afară toţi judecătorii care nu i-au plăcut, de la Curtea Constituţională, de la Curtea Supremă, şi-a pus numai oamenii lui, cunoaşteţi stilul autoritar până la dictatură. O ţară cum este Peru, e în opinia mea, o democraţie, chiar dacă au schimbat nu ştiu câţi preşedinţi, şi ultimii preşedinţi toţi au fost acuzaţi de corupţie, Cel puţin din punct de vedere al alegerilor, al echilibrului în Parlament. Am reuşit acolo lucruri pe care la mine acasă nu le-aş fi reuşit. Efectiv când le-am vorbit prima dată de necesitatea, de obligaţia de a spune ce au primit ca finanţare electorală din partea privată şi erau să mă crucifice, am reuşit să determin modificarea legislaţiei şi să o accepte.

Despre relaţia ţărilor latino-americane cu SUA

Renate Weber: Bolivia este o ţară care nu va uita niciodată moartea lui Che Guevara, uciderea lui acolo. Asta este o realitate. În alte părţi trebuie să vedem ce s-a întâmplat. Aşa a fost schimbat un regim în Chile. Aliende a fost pur şi simplu omorât şi impus Pinochet, despre ce vorbim? Gândiţi-vă că războiul civil din Guatemala a fost efectiv păstorit... armata şi soldaţii şi generalii care s-au pretat la nişte acte  de tortură orbile în Guatemala au fost instruiţi de către agenţi din Statele Unite. UE are o imagine mai bună, sigur că da. Imaginea mai puţin bună e legată de birocraţie.

I s-a propus să candideze în Peru

Renate Weber: Eu am plecat iubită fiind de toată lumea în ţările alea. Cel mai frumos compliment, care mi-a fost făcut cred vreodată, a fost în Peru, în ziua alegerilor, când, normal, mergeam prin diferite circumscripţii electorale, şi stai de vorbă cu oamenii. Mi s-a spus şi nu o dată <dar de ce nu candidaţi şi dvs, că v-aş vota>. Eram atât de prezentă pe televiziunile lor şi în presă, aveam interviuri o dată la două zile, şi din astea lungi, explicându-le. Asta a şi fost strategia. Trebuie să-ţi faci prieteni printre oamenii obişnuiţi, printre jurnalişti şi printre ONG-uri ca să poată să înţeleagă de ce anumite  reforme  trebuie făcute şi de ce ei ar trebui să le susţină, şi astea trebuiau explicate.

Renate Weber: Când am venit la mine acasă şi am văzut cam cum se raportau unii ambasadori la lucrurile care se petreceau în România, eu nu am înţeles, Şi am zis: Dar cum adică la mine acasă e diferit faţă de cum era în Paraguai? Nu înţeleg. În Paraguai, ambasadorii aveau maximă grijă. Temerea lor cea mare era să nu fiu eu prea deschisă şi tumultoasă pentru că ei respectau foarte clar nişte reguli de comportament diplomatic. Să ne înţelegem, poate că unele lucruri le puteau spune şi ei între patru ochi, dar între patru ochi, nu public. Nu te duci într-o ţară în care eşti ambasador să începi să arăţi cu degetul. Nu, asta nu ţine de comportamentul democratic.

Renate Weber: Cred că la ei conştiinţa demnităţii naţionale e mai mare ca la noi şi la ei mai există ceva ce e foarte interesant. Există o conştiinţă a apartenenţei la continentul latino-american, în general, dar şi pe zone – America de Sud, America Centrală, Mexicul, Caraibe. Şi există o mândrie. Am văzut acolo, de exemplu, prima dată am fost foarte mirată, rolul armatei, mai ales în Peru, care este o ţară de un formalism excesiv, dar o dată nu am auzit pe cineva şi nici noi nu am constatat ca armata să fi intervenit în procesul electoral. Deci tot ce aveau de făcut era să ajute, dar cu maximă demnitate faţă de ceea ce ei erau.

Despre relaţia cu noua putere, schimbarea din funcţia de Avocat al Poporului

Renate Weber: Presiuni nu simt, că nu e cazul, iar la declaraţii vă rog să mă credeţi că nu mă uit. Părerea mea este că ar dori un Avocat al Poporului care să nu-i deranjeze în privinţa unor lucruri pe care ar dori să le facă. Se poate face acel Avocat al Poporului că se uită în altă parte. Eu am venit cu o statistică, parţială, de la începutul mandatului meu, am un număr foarte mari de sesizări la CCR mai mare decât al predecesorilor la un loc. Din cele 17 judecate până astăzi, am câştigat 13, şi cam cu unanimitate, poate că una să fi fost cu majoritate. Ori mie asta îmi spune că ceea ce fac este bine.