REPORTAJ - Diplomaţi în zone instabile: Pericolul e ca mirosul intens pe care după un timp nu-l mai simţi

Activitatea într-o ambasadă ca o fortăreaţă, în Zona roşie din Bagdad

După misiuni în Bosnia-Herţegovina şi Angola, Iulian Prada ajunge în toamna anului 2010 la Bagdad. De 9 luni fusese nevoie, după alegerile parlamentare din 7 martie, pentru a se forma un guvern. "Exista o mare dorinţă şi un nivel înalt al aşteptărilor faţă de o evoluţie imediată şi de perspectivă imediată şi medie pentru reconstruirea Irakului în condiţii de sercuritare şi stabilitate politică şi militară", spune ambasadorul, rememorând situaţia de la acel moment.

Lucrurile însă nu au evoluat spre bine, aşa cum se aşteptau irakienii, Prada fiind de părere că, pe lângă cauzele interne, au existat şi ”inputuri din afară".

"Întotdeauna există nişte rădăcini interne de natură diversă. În plus, în cazul Irakului, ca de altminteri şi în cazul altor ţări, este vorba de inputurile din afară. Ori în cazul acesta, spre deosebire de alte state în care am lucrat, aş da exemplu Bosnia-Herţegovina, a existat mai curând un interes venit din exterior pentru a păstra Irakul instabil. Ce a urmat acelui moment încărcat de frumoase aşteptări, al constituirii unui guvern după primele alegeri cu adevărat democratice a mers într-o altă direcţie. A fost (un interes) atât din partea ţărilor arabe, cât şi din partea altor ţări, au fost inputuri care au mărit disensiunile între foreţele interne. Astfel încât o criză politică de aşteptat să apară, dar în acelaşi timp de aşteptat să poată fi controlată inclusiv cu ajutorul comunităţii internaţionale, a dus la ceva cu totul neaşteptat", consideră diplomatul român.

Deteriorarea situaţiei a fost accentuată şi de retragerea forţelor americane şi internaţionale, în decembrie 2011.

Irakul ar fi fost altfel astăzi, dacă americanii ar fi rămas? "Cu siguranţă, da", apreciază Prada. "Toată lumea ştie lucrul ăsta. Pe de altă parte, SUA nu prea aveau de ales pentru că ceea ce s-a întâmplat în timpul intervenţiei şi în perioada post-intervenţie a dus la o scădere dramatică a imaginii forţelor de ocupaţie, astfel încât ceea ce s-a cerut din partea Statelor Unite n-a fost acceptat de partea irakiană. Astfel încât au trebuit să-şi retragă trupele", spune Iacob Prada.

Despre cum influenţează situaţia volatilă dintr-o ţară viaţa şi activitatea unui diplomat, Iacob Prada spune că, pe lângă dificultăţile obişnuite care ţin de faptul că se lucrează într-un alt mediu şi de diferenţele de natură culturală, se adaugă problemele de insecuritate. "Insecuritate care n-are cum să afecteze modul în care te raportezi la relaţiile bilaterale. N-aş marşa însă prea mult pe această idee, pentru că ar însemna că stăm toţi închişi şi nu facem nimic, aşteptăm doar ca să mergem în concediu. Este mai mult decât dramatic uneori să-ţi desfăşori activitatea", mărturiseşte ambasadorul.

În pofida acestor dificultăţi, Prada susţine că Ambasada României la Bagdad continuă să aibă "relaţii foarte strânse şi dinamice" atât cu structurile centrale, cât şi cu cele locale.

Atât ambasadorul cât şi ceilalţi diplomaţi înfruntă pericolul pentru a nu pierde legătura cu autorităţile ţării în care activează, chiar dacă o simplă ieşire din ambasadă reprezintă un risc.

"Nu se poate ieşi din ambasadă, după cum nu se poate ieşi din nicio ambasadă care e localizată în Bagdad altfel decât cu garantarea unor măsuri de protecţie speciale. Ambasada însăşi e ca un fel fortăreaţă, protejată atât de o subunitate specială a MAE cât şi de către forţe ale poliţiei locale. În afară de asta, fiecare deplasare trebuie să fie asigurată de către poliţia locală, cu modalităţile specifice, cât şi de luptătorii care sunt parte a colectivului ambasadei. Se iese cu maşini blindate, într-o anumită formulă, într-o anumită structură şi într-o anumită procedură", relatează Prada.

Într-o ţară unde nimeni nu mai este în siguranţă, mai ales sub "asaltul" grupării teroriste Statul Islamic, diplomatul român mărturiseşte că nu îi este frică, nici lui, nici celorlalţi români aflaţi la misiune, întrucât toţi ştiu unde s-au dus.

"Fiecare dintre oamenii din ambasadă ştie unde s-a dus. Ştie la ce poate să se aştepte. Nu ne este frică. Sună puţin macho treaba asta. Însă, în momentul în care ai intrat într-o zonă în care există un miros mai persistent, nu-l simţi mai mult de 10 minute. Se obişnuieşte corpul, toate simţurile se obişnuiesc şi poţi să-ţi desfăşori activitatea ca şi cum n-ar exista acel miros. Cam aşa se întâmplă şi aici. Există situaţii în care sunt explozii, atacuri relativ în apropierea Ambasadei şi care produc efecte mai mult decât de natură sonoră, dar fiecare îşi vede de treaba lui, ca şi cum nu ar fi nimic. Doar în măsura în care evenimentul respectiv poate să afecteze ceva care este planificat. Practic, dacă trebuie să ieşi într-o anumită direcţie, şi în direcţia aceea s-a produs explozia, cel puţin o jumătate de oră trebuie să aştepţi până când se dispersează tot ce era neplăcut în zona respectivă, iar forţele de securitate au intervenit şi au eliminat potenţialul pericol pentru un al doilea atentat", povesteşte ambasadorul român.

Ambasada României se află în Zona roşie a capitalei irakiene, acolo unde este "un grad de risc sporit", dar Iacob Prada nu vrea ca misiunea să se mute în Zona verde, cea mai sigură, pentru că, spune el, ar pierde legătura cu irakienii.

"Putem să ne mutăm din această zonă într-o altă zonă, ţinând tot de Zona roşie. Am propus MAE şi domnul ministru a aprobat această idee. Am găsit de altminteri şi o locaţie chiar mult mai potrivită din diverse motive pentru ambasada noastră. Dar neapărat în Zona roşie. În zona verde e nepotrivit pentru că nu ai o relaţie firească, normală, cursivă cu ceea ce se întâmplă în Irak, cu comunitatea de afaceri, cu comunitatea română. Se poate intra numai cu nişte permise şi respectând o anumită procedură care e destul de laborioasă şi care oricum previne această relaţie firească între ambasadă şi comunitatea în care a fost acreditată", afirmă Prada.

Acesta recunoaşte, însă, că zona în care se află ambasada prezintă şi dezavantaje, în special în relaţia cu românii care locuiesc în Irak. De altfel, numărul lor nu este cunoscut cu exactitate, deoarece în ultimii ani "din cauza situaţiei de securitate extrem de precare au evitat să se apropie de ambasadă din două motive: pentru că este situată în Zona roşie a Bagdadului, zonă neprotejată, şi gradul de insecuritate a fost şi rămâne încă destul de ridicat. În al doilea rând, nu au vrut să se devoaleze ca fiind altceva decât un irakian de rând". "Situaţia este un pic dincolo de capacitatea firească de îneţelegere a raporturilor dintre comunitatea românească dintr-o anumită ţară şi Ambasada României de acolo. Dar în cazul acesta este absolut firească", susţine Iacob Prada.

Sunt şi români care vin să ceară ajutorul. "Vin să ceară sprijin pentru copiii lor să înveţe în România, când sunt situaţii deosebite, vin şi ne solicită asistenţa pentru a-şi trimite în ţară, din motive medicale sau din alte motive, membrii familiei", mai spune diplomatul.

Pe lângă aceştia, sunt mulţi români care muncesc în Irak. "La începutul crizei erau 700-800 de români. Acum s-a redus probabil numărul lor la mai puţin de jumătate, pentru că unele companii au fost extrase şi oamenii trimişi în ţară, alte companii au îngheţat activitatea din alte motive. Din cauza crizei politice nu a putut fi aprobat bugetul pentru 2014, iar lucrările executate nu au putut fi acoperite. Şi-au îngheţat activitatea urmând să o reia după ce va fi rezolvată această problemă".

Chiar dacă pare cinic, ambasadorul se ghidează după proverbul românesc ”Fă-ţi vara sanie şi iarna căruţă” şi consideră că în actuala situaţie instabilă din Irak se poate pregăti "în condiţii mai bune decât înainte intrarea companiilor româneşti pe piaţă pentru proiecte strategice". "Unele companii străine s-au retras din motivele pe care le înţelegem. Altele au fost uşor înlăturate din cauza suspiciunii că ţările din care provin ar fi fost implicate în ceea ce s-a întâmplat. Şi s-a creat astfel un oarecare vid. Sau poate e prea mult spus. S-a mai golit oferta venită din afară vizavi de proiecte de natură strategică", este de părere el, subliniind că România încă mai contează în câteva domenii.

"Avem companii care au intrat pe piaţă şi fac o treabă foarte bună şi companii care acum sunt pregătite pentru a intra pe piaţă în condiţii chiar mai bune decât au fost înainte. Aş da exemplu în construcţia de locuinţe, avem Benţa Grup din Mureş, cu un contract de 110 milioane de dolari, chiar în Mosul. I-am extras puţin înainte de intrarea în acea localitate a forţelor SIIL. De asemenea, avem Hidroconstrucţia care are un contract de aproape 200 de milioane dolari, tot în Kurdistan. Avem companii româneşti care lucrează în centru-sud, avem în Babilon unde lucrează pentru nişte contracte plătite de Universitatea din Babilon. Avem în Basra contracte de peste 200 mililoane dolari. Şi avem mult mai multe pe care le avem în vedere", spune Prada, optimist în legătură cu capacitatea firmelor româneşti de a câştiga noi contracte în Irak, în special în ceea ce priveşte refacerea căilor ferate, construcţia de noi elemente de infrastructură la transporturile aeriene.

"Avem în vedere să producem în Irak vagoane de călători, de marfă, tramvaie, locomotive, infrastructura căilor ferate, porturi, areroporturi. În afară de asta, e în discuţie un proiect de peste 10 miliarde de dolari de implicare a companiilor româneşti în domeniul petrolului, construcţia unei rafinării, a unui complex petrochimic şi a unei centrale pe gaz. Chiar dacă vom implementa doar un sfert din ce am spus în următorul an şi jumătate lucrurile vor merge extrem de favorabil pentru că am recâştiga o piaţă, în primul rând, şi am recâştiga posibilitatea de a menţine potenţialul unor companii româneşti fanion atât în ţară cât şi în plan internaţional în ceea ce priveşte domeniul lor de referinţă", mai spune diplomatul român.

Chiar dacă ştie că şi ceilalţi vor dori să se întoarcă, atunci când situaţia se va mai linişti, Iacob Prada este de părere că e important "cine pune primul piciorul", deoarece acesta are "un câştig suplimentar". "Acesta e motivul pentru care am şi invocat acel proverb românesc cu anotimpurile. Este o iarnă încă acolo. Criza, vârful de criză în ceea ce priveşte securitatea militară de-abia a fost depăşit", susţine ambasadorul, încredinţat însă că lucrurile vor merge "din bine în mai bine".

Absolvent de mecanică şi sociologie, Iacob Prada pune accent pe diplomaţia economică şi pe "construirea de poduri". "Diplomaţia economică este esenţa diplomaţiei bilaterale. Indiferent că ne raportăm la un stat din vecinătatea imediată în care problemele de natură politică uneori sunt presante şi au balastul unui trecut adesea tumultuos cât mai ales în ceea ce priveşte relaţiile bilaterale cu state din altă zonă. Complementaritatea este baza în funcţie de care se constituie raporturile între două state. Nu pot să existe probleme de natură politică între două state care funcţionează la distanţă de câteva mii de kilometri. Raporturile de natură economică sunt baza şi acestea primează. În funcţie de aceste coordonate, în funcţie de interesele pe care România le are faţă de Irak şi evident în funcţie de modul în care Irakul se raportează la aceste interese româneşti pe baze absolut egale poţi construi ceva. Activitatea diplomatică a însemnat un fel de inginerie diplomatică şi socială. Construieşti un pod. Un pod poate funcţiona, poate fi solid dacă are ambele picioare la fel de solide. Şi de partea românească şi de partea irakiană", afirmă diplomatul.

Hipermetropola în care uneori poţi face doar un drum rapid la supermarket

Ambasadorul Cornel Alecse a ajuns în 2013 în Egipt, într-o perioadă plină de frământări după Primăvara Arabă şi venirea la putere a Fraţilor Musulmani.

"Primul an ca ambasador la Cairo a fost extrem de bogat profesional. Evenimentele s-au succedat cu rapiditate şi îmi amintesc că am avut vizita ministrului de Externe, pe 6 iunie, cu puţin timp înainte de declanşarea mişcărilor de protest care l-au dat jos până la urmă pe Mohamed Morsi, pe 3 iulie".

"Am fost martor la toată mutaţia care este încă în curs. Este o mutaţie extrem de profundă şi masivă a Egiptului spre un fel democraţie securitară, care e până la urmă şi riscantă după cum se vede din manifestarea unor critici pe plan internaţional asupra situaţiei interne, democraţiei, drepturilor omului", povesteşte Alecse.

După experienţe diplomatice europene, Cornel Alecse a venit în contact cu un alt fel de abordare, care a accentuat şi mai mult o provocare cu care se confruntă constant ambasadorii, aceea de a nu deveni "prea subiectivi, de a nu face parti-pris pentru ţara în care sunt acreditaţi, de a nu se identifica prea mult cu ea", iar "Egiptul are acest gen de afectivitate în raportare".

"Un bonus" îl reprezintă relaţiile bilaterale pozitive, care l-au ajutat - crede ambasadorul - ca uneori să înţeleagă mai bine decât alţi diplomaţi europeni ce se întâmplă în Egipt.

"Egiptenii, chiar şi înaltele instituţii sunt foarte interesante ca spectacol organizaţional şi, din cauza efervescenţei evenimentelor, au un plus de explicaţie şi un interes de a prezenta mai bine ultimele evenimente, semnificaţia lor, dorinţele lor, aspiraţiile, spre ce se îndreaptă şi de ce s-a întâmplat într-un fel şi nu în altul care pentru Occident poate părea o cale contondentă sau nu tocmai cel mai potrivit aleasă. Am fost în situaţia în care, de multe ori, am înţeles mai mult decât mulţi ambasadori din state europene, mecanismenle mai profunde, mai intime ale alegerilor egiptene", consideră Cornel Alecse.

De multe ori este compătimit, inclusiv de colegi: "«Ştiu că eşti într-o situaţie dificilă, te rog să mă scuzi că te mai deranjez şi eu, cum o duci?» E latura asta de compătimire. Dar nu este aşa. E adevărat că evenimentele au fost surprinzătoare, marea mişcare şi căderea spectaculoasă a Fraţilor Musulmani de anul trecut, 40 de milioane de egipteni ieşiţi în stradă, e impresionant. Dar nu pot să zic că avem o existenţă ameninţată, riscantă. În plus, fibra poporului egiptean şi - cred că e specific arab - e chiar de multe ori mult mai agreabilă în raportarea directă decât situaţia de acasă de la noi, unde oamenii sunt mai tensionaţi, riposta e mai rapidă. Spiritul de acolo, probabil prin religie. este dispus la multă înţelegere, mult calm, aşteptare", susţine diplomatul român.

Despre Cairo, are de spus şi bune şi rele.

"Cairo e o hipermetrolă, cu aproape 20 de milioane de locuitori, imensă, uscată prin climă, cu multe ambuteiaje, un trafic imposibil, de multe ori deplasările sunt grele. Pe de altă parte, constituirea peisajului arhitectural şi logica urbană în care s-a dezvoltat nu e de tip european decât în centru. În rest, nu poţi să zici că faci shopping sau să te duci să vizitezi o zonă cu buticuri sau o zonă şic. E greu în privinţa asta. Deplasările sunt dificile", afirmă Cornel Alecse.

În schimb, recunoaşte că în ceea ce priveşte calitatea serviciilor în marile hoteluri sau în restaurante Cairo "bate" Bucureştiul.

O ieşire la o cafea sau un ceai se face într-o zonă securizată, "nu în marele Cairo". Dincolo de această zonă, "se aventurează rar". "De multe ori, într-adevăr suntem constrânşi să avem ieşiri foarte punctuale şi asta pentru aprovizionare la supermarket, după care ne întoarcem imediat", precizează el. Cu toate acestea, spune că marile oraşe nu prezintă riscuri cotidiene. "În schimb, rămân Sinai şi anumite zone de provincie unde asistăm la acest proces de impunere prin forţă a democraţiei, a noilor instituţii democratice în care elemente aşa-zis teroriste, de fapt reminiscenţe ale Fraţilor Musulmani, atacă organele de ordine, chiar şi armată, dar în secial poliţie şi jandarmerie. Sunt atentate punctuale. Au avut loc şi în marile oraşe dar au vizat, şi aici este încă o diferenţă, strategia lor este de a nu monta asemenea lovituri, asemenea atentate, în zonele populate, pentru a nu avea consecinţe asupra populaţiei civile. E un lucru de observat. În schimb, au organizat atentate insiduoase, secrete, maşini capcană, cu bombe acţionate de la distanţă în faţa instituţiilor, a Ministerului de Interne, maşini cu demnitari tot din zona instituţiilor de forţă şi ordine, dar nu au fost vizate zone hiperpopulare", spune Alecse.

Cei aproximativ 500 de români din Egipt nu au fost afectaţi de evenimentele din ultimii ani. Au însă "o mare nemulţumire" legată de sistarea zborurilor directe dintre Bucureşti şi Cairo.

"Eu însumi am făcut două demersuri către directorul general al Tarom după sistarea zborurilor directe începând din octombrie anul trecut, într-o primă fază până în martie, termen care nu a fost respectat. Durează şi în prezent. Nu mai sunt zboruri directe între Bucureşti şi Cairo pe motivaţia evenimentelor politice interne de anul trecut şi a insecurităţii colaterale. Fapt care nu mai e valabil în prezent", spune Cornel Alecse.

În opinia diplomatului, este vorba de fapt despre ”calcule comerciale, alte raţiuni”.