Preşedintele Consiliului European reaminteşte, referitor la Ucraina, că admiterea unei ţări în UE necesită unanimitate
Preşedintele Consiliului European a explicat că a fost informat despre intenţia Administraţiei de la Kiev de a depune o solicitare oficială de aderare, în contextul războiului cu Rusia.
„Aderarea este o solicitare formulată de mult timp de către Ucraina. Dar există diverse opinii şi sensibilităţi în cadrul Uniunii Europene referitoare la extindere. Ucraina va transmite o cerere oficială, Comisia Europeană va trebui să emită un aviz oficial, iar Consiliul UE se va pronunţa asupra subiectului„, a explicat Charles Michel.
Preşedintele Volodimir Zelenski a cerut luni admiterea „imediată” a Ucrainei în Uniunea Europeană. „Obiectivul nostru este să fim împreună cu europenii şi, cel mai important, să avem o poziţie egală. Sunt sigur că este corect, sunt sigur că este posibil”, a afirmat Zelenski.
Negocierile pentru admiterea unui stat în Uniunea Europeană durează câţiva ani şi trebuie îndeplinite numeroase criterii privind standardele democratice şi reforme structurale la nivel politic şi economic.