Reuniune a Consiliului Mixt Româno-American pentru implementarea Acordului de Acces, la Bucureşti

Publicat: 19 05. 2011, 18:15
Actualizat: 19 05. 2012, 05:31

Potrivit unui comunicat MApN, în cadrul reuniunii, oficialii români şi americani au trecut în revistă activităţile desfăşurate de la reuniunea din luna decembrie 2010 a Comitetului Mixt şi până în prezent. Au fost prezentate informări referitoare la folosirea pe termen mediu a facilităţilor puse la dispoziţia forţelor SUA prin Acordul de Acces, exerciţiile Black Sea Rotational Force şi Combined Endeavor, situaţia de mediu din Centrul Administrativ Mihail Kogălniceanu, activităţi de control al armamentelor şi verificare organizate în România, în anul 2010.

De asemenea, părţile au discutat modalităţile de implementare a Acordului de Acces, posibilităţile de revizuire a unor prevederi din unele Aranjamente de Implementare şi au fost trecute în revistă aspecte ale situaţiei construcţiilor din Centrul Administrativ Mihail Kogălniceanu, precum şi alte probleme curente.

Delegaţia României, condusă de secretarul de stat pentru politica de apărare şi planificare, Viorel Oancea, a fost formată din experţi şi invitaţi din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Mediului şi Pădurilor, Ministerul Afacerilor Externe, Administraţia Naţională pentru Rezervele de Stat şi Probleme Speciale.

Delegaţia SUA a fost condusă de generalul-maior Paul Schafer, director pentru probleme strategice la Comandamentul Forţelor Armate ale Statelor Unite din Europa (USEUCOM) şi a inclus experţi şi invitaţi din cadrul USEUCOM, Comandamentului Forţelor Terestre ale SUA în Europa (USAREUR), Comandamentului Forţelor Aeriene ale SUA in Europa (USAFE), Corpului Infanteriei Marine a SUA din Europa (MARFOREUR), precum şi reprezentanţi ai Ambasadei SUA la Bucureşti.