Reuniune a preşedinţilor social-democraţi de Parlamente din UE, în 3 mai, la Bucureşti

O întâlnire a preşedinţilor social-democraţi de Parlamente din UE va fi organizată, în 3 mai, la Bucureşti, după ce o primă reuniune de acest fel a avut loc la Bruxelles, la iniţiativa lui Mircea Geoană şi a Barbarei Prammer, preşedintele Consiliului Naţional din Austria, cu sprijinul PES.

Urmărește
5 afișări

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, participă, luni şi marţi, la Bruxelles, la prima întâlnire a preşedinţilor social-democraţi de parlamente din UE şi la reuniunea preşedinţilor de Parlamente din Uniune.

"Există în acest moment percepţia potrivit căreia Uniunea Europeană nu acţionează unitar şi nu reuşeşte să vorbească pe o singură voce pe probleme de politică externă şi de apărare, aşa cum recent ne-au arătat evoluţiile din Nordul Africii şi Orientul Mijlociu. Crearea unei platforme între Parlamentele naţionale ale UE, Parlamentul European şi Parlamentele statelor candidate la aderarea la UE în problematica politicii comune de securitate şi relaţii internaţionale poate contribui la creşterea eficacităţii, credibilităţii şi influenţei UE pe plan internaţional", a declarat Mircea Geoană la reuniunea preşedinţilor de Parlamente din statele membre UE, potrivit unui comunicat al preşedintelui Senatului.

Totodată, Geoană a pledat în cadrul conferinţei pentru creşterea influenţei Parlamentelor naţionale în procesul de supraveghere a guvernelor în ceea ce priveşte marile dezbateri europene, inclusiv guvernanţa economică şi pentru o mai bună şi mai eficientă colaborare între Parlamentele naţionale ale UE şi Parlamentul European.

Pe lângă dezbaterea privind rolul Parlamentelor naţionale în procesul de supraveghere parlamentară în domeniile spaţiului de politică externă, securitate şi apărare (PESC şi PSDC), Conferinţa preşedinţilor de Parlamente a dezbătut şi aspecte legate de creşterea rolului şi controlului Parlamentelor naţionale asupra serviciilor de informaţii şi Europol, ca şi asupra relaţiei dintre Parlamentele naţionale, opinia publică şi media.

Cu această ocazie, Mircea Geoană a participat şi la prima întâlnire a preşedinţilor social-democraţi de Parlamente din UE.

Potrivit comunicatului, iniţiativa de a organiza o astfel de reuniune aparţine preşedintelui Senatului României, Mircea Geoană şi Barbarei Prammer, preşedintele Consiliului Naţional din Austria, cu sprijinul conducerii PES şi a avut ca teme de dezbatere guvernanţa economică europeană şi răspunsul pe care stânga europeană trebuie să-l dea la măsurile de austeritate luate de guvernele conservatoare din UE, în spiritul declaraţiei semnate la începutul lunii martie la Atena de către liderii Partidului Socialiştilor Europeni. Totodată, s-a discutat şi despre evoluţiile din Nordul Africii şi impactul acestora asupra statelor europene.

"Scopul acestei iniţiative este o mai bună coordonare şi sinergie între parlamentarii social-democraţi şi socialişti din statele membre ale UE şi din Parlamentul European în privinţa marilor teme europene şi naţionale. Cea de-a doua întâlnire în format extins va avea loc pe 3 mai la Bucureşti, ocazie cu care se vor dezbate teme legate de modelul social european şi guvernanţa economică europeană", menţionează sursa citată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici