- Home
- Politic
- LONDRA, (21.11.2014, 18:03)
- Mihai Draghici
Reuters: Victor Ponta riscă să fie contestat de propriii colegi din PSD, după înfrângerea în alegeri
Premierul României, Victor Ponta, riscă să se confrunte în 2015, în interiorul propriei formaţiuni, cu acţiuni de contestare a rolului de lider, în contextul în care Partidul Social-Democrat încearcă să limiteze efectele negative ale înfrângerii deranjante din scrutinul prezidenţial, scrie Reuters.
Urmărește
1177 afișări
Victor Ponta (Imagine: Razvan Chirita/ Mediafax Foto)
Oficiali de rang înalt din cadrul PSD au declarat pentru Reuters că formaţiunea ar putea organiza un congres special în februarie sau martie pentru evaluarea situaţiei, după ce Victor Ponta a pierdut în faţa lui Klaus Iohannis la o diferenţă de aproximativ 10%.
Disensiunile politice au obstrucţionat dezvoltarea României în cei 25 de ani de când statul est-european a scăpat de regimul comunist, iar criticile la adresa conducerii exercitate de Victor Ponta sunt un semnal că înfrângerea sa ar putea fi urmată de instabilitate, comentează agenţia Reuters.
"Structurile politice din PSD ar putea decide organizarea unui congres în următoarele luni. Dacă se va decide convocarea congresului, sigur că poziţia de lider a lui Ponta va fi contestată", a declarat pentru Reuters un oficial din PSD care a preferat să rămână anonim.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone
-
Israelul eliberează prizonieri palestinieni după o amânare a procesului
-
HOROSCOP vineri, 31 ianuarie. O vineri a aşteptărilor înşelate pentru aceste zodii. Vezi ce le dezamăgeşte
Susţinut de eficientul aparat de partid, Ponta a fost favorit în sondajele de opinie difuzate în campania electorală şi a avut un avans confortabil în faţa lui Klaus Iohannis în primul tur de scrutin. Minimizând numeroase scandaluri, Ponta a încercat să atragă electoratul promiţând reduceri fiscale şi majorarea pensiilor, în stilul propriu de atenuare a măsurilor de austeritate adoptat de când a ajuns la putere, acum doi ani, notează Reuters. Însă Guvernul său a devenit ţinta protestelor antiguvernamentale izbucnite în timpul alegerilor. Cozile lungi împreună cu şicanele birocratice i-au împiedicat să voteze pe mulţi români din diaspora, majoritatea fiind împotirva lui Ponta. Criticile generate de aceste cazuri au contribuit la întoarcerea situaţiei în favoarea lui Klaus Iohannis, adaugă Reuters.
Criticii cred că Ponta risca să aducă România la perioadele dificile de partid unic, existând temeri că, în calitatea de preşedinte, ar fi încercat să submineze independenţa justiţiei şi să schimbe direcţia progreselor fragile făcute în combaterea corupţiei. Această situaţie riscă să afecteze şansele Partidului Social-Democrat în alegerile locale şi legislative programate la sfârşitul anului 2016, remarcă Reuters.
"Probabil vor exista acţiuni de contestare a conducerii actuale a partidului, nimeni nu poate face predicţii deocamdată. Poate că va trebui să reformăm partidul, să aflăm de ce tinerii nu ne susţin, de ce oamenii continuă să ne perceapă ca fiind un partid comunist", afirmă un alt oficial de rang înalt din PSD citat de Reuters.
"Există zvonuri că va fi un congres în februarie, dar situaţia este atât de volatilă încât nimeni nu ştie nimic cu certitudine", a declarat pentru Reuters senatorul social-democrat Șerban Nicolae.
Victor Ponta a respins speculaţiile privind o eventuală demisie, promiţând să rămână în funcţia de premier atât timp cât este dorit de partid. De asemenea, a catalogat drept calomnii politice numeroasele acuzaţii la adresa lui, inclusiv cea că ar fi fost agent al serviciilor de spionaj în anii 1990 sau că ar fi plagiat părţi ale tezei de doctorat, aminteşte Reuters. Numeroşi membri de rang înalt din PSD, inclusiv socrul lui Victor Ponta, au fost vizaţi de acuzaţii de corupţie în ultimele săptămâni. Întrebat de aceste probleme în cursul unei dezbateri prezidenţiale, Ponta a răspuns că şi echipa lui Iohannis este afectată de scandaluri.
Reuters aminteşte că preşedintele-ales, Klaus Iohannis, a declarat că formaţiunea sa, Partidul Naţional Liberal, ar putea încerca să înlăture Cabinetul Victor Ponta în 2015 prin crearea unor noi alianţe în Parlament. UDMR a anunţat că, deocamdată, intenţionează să rămână în coaliţia de guvernământ. "Nu avem o ideologie de stânga sau dreapta. Noi, UDMR, reprezentăm identitatea comunităţii maghiare", a afirmat, conform Reuters, deputatul UDMR Szabo Odon. "Va trebui să vedem cine va putea asigura în continuare stabilitatea României", a adăugat el.
Potrivit Reuters, un argument în favoarea menţinerii lui Ponta la putere pentru moment este să fie lăsat drept autor al bugetului pe anul 2015. Dată fiind nevoia României de a menţine un buget de austeritate onorând în acelaşi timp promisiunile făcute de Ponta în campania electorală, proiectul de buget ar putea conţine anumite surprize neplăcute, adaugă Reuters. "În acest moment, PSD are o majoritate largă", spune Vasile Blaga, liderul Partidului Democrat-Liberal, una dintre formaţiunile care l-au susţinut pe Iohannis. "Au tot ce le trebuie pentru a prezenta acest buget impresionant, cu care promit să rezolve totul fără a majora taxele", adaugă Blaga.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Preşedinte PSD Alba: Facem scut împotriva oricăror dezbinări. Trebuie să rămânem alături de Ponta
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe