Prima pagină » Politic » REVOCARE Kovesi | Iordache: I-a luat cam mult timp să citească, dar decizia e un semn de normalitate

REVOCARE Kovesi | Iordache: I-a luat cam mult timp să citească, dar decizia e un semn de normalitate

Preşedintele Comisiei parlamentare pentru legile Justiţiei, deputatul Florin Iordache, a declarat, luni, că preşedintelui Klaus Iohannis ”i-a luat cam mult timp să citească”, dar a catalogat drept un ”semn de normalitate” decizia privind revocarea Codruţei Kovesi.
REVOCARE Kovesi | Iordache: I-a luat cam mult timp să citească, dar decizia e un semn de normalitate

”Nu a avut un dialog cu noi. I-a luat cam mult preşedintelui să citească, dar e un semn de normalitate faptul că preşedintele, care e garantul respectării Constituţiei, a respectat această decizie a Curţii Constituţionale”, a declarat pentru MEDIAFAX Florin Iordache.

Norica Nicolai (ALDE): Nu a acţionat dl. Klaus Iohannis, ci preşedintele

Europarlamentarul ALDE Norica Nicolai a declarat, luni, după anunţul privind revocarea Codruţei Kovesi de la şefia DNA, că ”sentimental preşedintele nu ar fi vrut să ia această decizie niciodată”, dar că ”nu a acţionat dl. Klaus Iohannis, ci preşedintele” care a dovedit că respectă 

”Este o decizie normală. Dincolo de partizanatele politice şi de interesele electorale, preşedintele a dovedit că ştie să respecte statul de drept, care începe cu respectarea Consituţiei şi a deciziilor Curţii Constituţionale. Bănuiesc că, sentimental, preşedintele nu ar fi vrut să ia această decizie niciodată, date fiind relaţiile cu DNA şi, în special, cu dna Kovesi, dar nu a acţionat dl. Klaus Iohannis, ci preşedintele. Cred că asta l-a determinat să nu anunţe personal această decizie, ci să o facă prin intermediul purtătorului de cuvânt”, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele Consiliuului Naţional al ALDE, europarlamentarul Norica Nicolai.

Cataramă: Am sperat că doamna Laura Codruţa Kovesi îşi va da demisia

Prim-vicepreşedintele PNl Sector 2 a declarat luni, după decizia preşedintelui de revocare a Laurei Codruţa Kovesi, că gestul său se va contabiliza în voturi şi a sperat că procurorul şef al DNA va demisiona.

„Am afirmat din primul moment că preşedintele Klaus Iohannis este un democrat şi va respecta constituţia şi legile ţării! Am sperat că doamna Laura Codruţa Kovesi îşi va da demisia; nu s-a întâmplat acest lucru, astfel încât preşedintele a fost obligat să semneze azi decretul, pierzând astfel multe voturi! Dar va rămâne în istorie ca un mare democrat!, a declarat Viorel Catramă, prim-vicepreşedinte PNl Sector 2, pentru MEDIAFAX.

Preşedintele României Klaus Iohannis a emis decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi de la conducerea DNA, potrivit deciziei CCR, anunţul fiind făcut luni de către purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi.