Potrivit Cluj 24, după ce liberalii au numărat 100 dintre cele 184 de secţii de votare din Cluj-Napoca, Emil Boc (PNL) conduce cu 45% dintre voturile exprimate, fiind urmat de Sabin Sărmaş, candidat independent, cu 30% dintre voturi.
Emil Boc obţine, astfel, cel de-al şaselea mandat în funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca.
După ce s-au numărat voturile din 54 de secţii, Emil Boc are 11,67% din voturi, faţă de Sabin Sărmaş.
PNL anunţă victoria la Cluj Napoca a lui Emil Boc. “La Cluj bătălia dusă de Emil Boc şi Alin Tişe va fi câştigată”, a dezvăluit Rareş Bogdan, prim vicepreşedintele PNL.
Mediafax va publica primele rezultate ale alegerilor locale în Cluj-Napoca. AICI vei afla cine va fi primar în următorii patru ani şi cine va lua preşedinţia Consiliului Judeţean CLUJ.
Votarea se va încheia la ora 22:00, ora României, iar în cazul în care vor exista cozi la secţiile de votare, procesul va putea fi prelungit până la ora 23:59. Odată cu numărarea voturilor, Mediafax va publica primele rezultate oficiale.
Potrivit datelor centralizate în timp real de AEP, prezenţa la vot în judeţul CLUJ, la ora 19:00, este de 42,56%.
Potrivit datelor centralizate de BEC, pentru Alegerile Locale 2024 din Cluj-Napoca s-au înscris zece candidaţi în cursa pentru postul de primar al municipiului Cluj-Napoca, dintre care trei femei şi şapte bărbaţi. Pentru funcţiile de consilieri locali s-au înscris 214 candidaţi.
La alegerile locale din anul 2020, Emil Boc a câştigat un nou mandat la Primăria Cluj-Napoca, după ce şi la alegerile locale anterioare din 2016 sau 2012 a obţinut cele mai multe voturi. În 2020, Emil Boc a obţinut 74,72% din voturile exprimate, fiind urmat de Emanuel Ungureanu (USR-PLUS), cu 7,95% şi de Csoma Botond (UDMR), cu 7,30%. Emil Boc candidează pentru al şaselea mandat.
Şase candidaţi s-au înscris la alegerile pentru şefia Consiliului Judeţean Cluj, iar 342 de candidaţi sunt în cursa pentru posturile de consilieri judeţeni.
În 2020, şefia Consiliului Judeţean Cluj a fost câştigată de Alin Tişe (PNL), cu 50,45% din voturile exprimate, fiind urmat de Cătălin Sălăgean (USR-PLUS), cu 12,83%, şi Alexandru Cordoş (PSD), cu 12,22%.
Municipiul Turda: Ciortea Răzvan-Iulian (PSD), Matei Cristian-Octavian (PNL), Nap Adrian (AUR), Rigman Ciprian-Doru (ADU), Anca Doru-Paul-Ioan (PRM), Duca Augustin-Nicolae (Partidul Naţional Vatra Românească)
Municipiul Gherla: Băgăcean Vasile (PSD), Fechete Viorel-Silviu (AUR), Drăgan Ionel-Ovidiu (PNL), Szasz Carol (USR)
Municipiul Câmpia Turzii: Morar Marian (AUR), Lojigan Dorin-Nicolae (PNL), Pop Petre (PSD), Bakos Ioan (USR), Zamblău Eugen (FD), Laslo Lucian-Dragoş (REPER)
Municipiul Dej: Sabadâş Marin-Gabriel (AUR), Biban Mircea-Florin (PSD), Morar Costan (PNL), Mureşan Traian (Partidul Ecologist Român), Făt Ioan (PUSL), Meşter Maria-Alina (USR).
Oraşul Floreşti: Muntean-Roşca Horaţiu (PSD), Pivariu Bogdan-Nicolae (PNL), Adămuţă Cătălin (AUR), Mic Adrian (Partidul Alternativa Dreaptă), Udrea Flaviu-Dacian (USR), Boar Radu-Dan (S.O.S. România), Adrudan Traian (Partidul Verde).
Oraşul Apahida: Belce Ramona-Cristina (PNL), Fati Grigore (PSD), Păcurar Radu-Dorin (AUR), Iuhos Szolt (Partidul Naţional Vatra Românească), Jurca Valer (S.O.S. România), Cserei Paul-Tiberiu (USR), Crăciunaş Ilinca-Ramona (independent).
Autorităţile române au stabilit că, la alegerile din 9 iunie, poţi vota cu un act de identitate valid, emis de statul român, respectiv: