REZULTATE FINALE ALEGERI EUROPARLAMENTARE – Arad: Alianţa PSD-UNPR-PC a obţinut 26,83 % din voturi, urmată de PDL, cu 24,74 %
Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Arad a finalizat centralizarea voturilor din judeţ, iar conform rezultatelor finale Alianţa PSD-UNPR-PC este câştigătoare în judeţ, cu 26,83 la sută din voturi.
Pe locul al doilea s-a aflat PDL, cu 24,74 la sută, în timp ce PNL are 12,37 la sută din voturi. UDMR a obţinut 7,61 la sută, candidatul Mircea Diaconu – 5,65 la sută, PMP – 4,23 la sută, iar PRM – 2,19 la sută.
Restul partidelor sau candidaţilor independenţi au obţinut scoruri sub două procente.
În judeţul Arad, prezenţa la vot a fost de 29,78%.