Rezultate finale referendum pro-UE în Republica Moldova: Referendumul a trecut la limită. Diferenţă de 13.596 de voturi între „Da” şi „Nu” / Cum s-a votat în Găgăuzia şi Transnistria

  • Duminică, 20 octombrie 2024, cetăţenii moldoveni s-au prezentat la urne pentru a vota noul preşedinte, dar şi pentru a-şi exprima opţiunea privind parcursul european al ţării.
  • CEC a publicat rezultatele finale ale referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, după ce au fost procesate 100% din procesele verbale.
  • Pentru aderarea la UE au votat 751.235 de cetăţeni, în timp ce 737.639 s-au arătat împotrivă.
Urmărește
17282 afișări
Imaginea articolului Rezultate finale referendum pro-UE în Republica Moldova: Referendumul a trecut la limită. Diferenţă de 13.596 de voturi între „Da” şi „Nu” / Cum s-a votat în Găgăuzia şi Transnistria

UPDATE 18:30 Au fost procesate toate cele 2.219 procese verbale

Comisia Electorală Centrală (CEC) a publicat rezultatele finale ale referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, după ce au fost procesate 100% din procesele verbale.

Astfel, cu o diferenţă minimă, moldovenii au decis că doresc să adere la UE, opţiunea „Da” acumulând 50,46% din voturi, în timp ce opţiunea „Nu” – 49,54%, scrie Ziarul de Gardă.

Pentru aderarea la UE au votat 751.235 de cetăţeni, în timp ce 737.639 s-au arătat împotrivă. 13.596 de voturi au făcut diferenţa între „Da” şi „Nu”, între Est şi Vest.

UPDATE 15:45 Referendumul trece la limită

Opţiunea DA la referendumul constituţional privind modificarea Constituţiei în vedere aderării Republicii Moldova la UE a fost votată de 50,46% dintre alegători, adică de un număr de 750.353 de persoane, arată datele preliminare de la Comisia Electorală Centrală (CEC), informează Ziarul de Gardă.

Pentru opţiunea NU au votat 49,54% din alegători, sau 736.567 de persoane. Diferenţa dintre numărul celor care au votat DA şi cei care au votat NU la referendum este de 13.786 de voturi.

Până la ora 15:45, luni 21 octombrie 2024, au fost procesate datele din 99,77% de buletine de vot sau 2214 procese verbale, din 2219.

În total, la referendum au votat 1 478 958 de alegători, înregistrându-se o prezenţă de 49,81%.

UPDATE 14:30 Diferenţă de 0,9% între tabere, în favoarea „Da”

După numărarea a 99,64% dintre voturile exprimate şi valide, 50,46% dintre moldoveni au votat „Da” la referendumul privind aderarea ţării la UE, însemnând aproape 749.000 de persoane.

Totodată, 49,54% au spus „Nu” la referendumul pentru aderare la UE, adică puţin peste 735.000 de alegători.

În acest moment, au fost centralizate voturile din 2211 secţii de votare, dintr-un total de 2219.

UPDATE Maia Sandu, după rezultatul referendumului privind aderarea Moldovei la UE: Am câştigat corect într-o luptă nedreaptă

UPDATE 13:00 Avans de peste 10.000 de voturi pentru tabăra „Da”

Diferenţa de voturi dintre cele două tabere continuă să se mărească în favoarea aderării ţării la UE. 

Conform ultimelor date furnizate în timp real de CEC, au fost centralizate 2206 de procese verbale din totalul celor 2219, reprezentând 99,41%.

Puţin peste 746.000 de cetăţeni au votat „Da” la referendumul privind aderarea Moldovei la UE, reprezentând 50,39% din voturi.

Pe de altă parte, 734.000 de alegători au ales „Nu” ca opţiune, reprezentând 49,61% din totalul voturilor exprimate şi valide. 

UPDATE Cum s-a votat în Transnistria şi Găgăuzia, regiunile-prietene cu Moscova

UPDATE 11:00 Diferenţa dintre tabăra „Da” şi „Nu” este de 0,5%

Numărul celor care au votat ”Da” la referendumul pentru aderarea Republicii Moldova la UE rămâne mai mare decât cel al celor care au optat „Nu” pe buletinele de vot.

Potrivit CEC, 50,26% au votat pentru aderarea ţării la UE, în timp ce 49,74% au votat „Nu”. 

Diferenţa dinte cele două tabere constă în aproximativ 7500 de voturi. 

UPDATE 09:45 Avansul celor care au votat pro-aderare este în creştere

După numărarea a 98,56% din totalul voturilor exprimate, 50,16% au spus „Da” referendumului pro-aderare a Republicii Moldova la UE. Pe de altă parte, 49,84% au votat „Nu”.

Diferenţa dintre cele două tabere este, la această oră, de peste 4500 de voturi. 

UPDATE 08:35 Tabăra celor care au votat „Da” are avans de câteva sute de voturi

Scorul rămâne, în continuare, foarte strâns între cele două tabere, iar acesta suferă modificări de la o oră la alta.

Cei care au votat „Da” pentru aderarea Republicii Moldova la UE au un avans în faţa celor care s-au opus. Potrivit rezultatelor afişate şi actualizate în timp real de către CEC, 50,03% dintre alegători au votat „Da” (730.832 de voturi), în timp ce 49,97% au votat „Nu” (730.021 de voturi).

Sursa foto: Captură CEC/ pv.cec.md

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Republica Moldova a susţinut testul exerciţiului civic în cursul zilei de duminică, 20 octombrie. Concomitent cu alegerile prezidenţiale s-a organizat şi referendumul pentru revizuirea Constituţiei privind aderarea ţării la UE.

Pentru ca referendumul să fie validat, a trebuit ca 33,33% dintre totalul cetăţenilor cu drept de vot să se prezinte la urne. Conform datelor furnizate de către Comisia Electorală Centrală (CEC), prezenţa la vot a fost de 51,65% şi, prin urmare, referendumul a depăşit pragul necesar pentru a fi validat.

Tabăra celor care au votat „Da”, pe muchie de cuţit

Constituţia Republicii Moldova poate fi revizuită în urma unui referendum la care 50%+1 din cei care se prezintă la vot să fie de acord cu situaţia expusă.

În cadrul referendumului privind aderarea ţării la UE, cetăţenii moldoveni au avut de răspuns la întrebarea „Susţineţi modificarea Constituţiei în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.

Luni, 21 octombrie, la ora 8:00, potrivit ultimelor date centralizate de CEC, situaţia arăta o egalitate aproape perfectă, tabăra celor care au votat pentru aderarea Moldovei la UE aflându-se pe muchie de cuţit.

După numărarea a 98,29% din voturile exprimate, 50% dintre alegători au votat „Da” (730.100 de voturi), iar 50% au votat „Nu” (730.021 de voturi).

Maia Sandu anunţă fraude fără precedent la referendum

După miezul nopţii, preşedinta în exerciţiu a Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunţat că ţara s-a confruntat atât în ziua votului, cât şi anterior acesteia, cu „un atac fără precedent asupra democraţiei”.

„Grupări criminale, împreună cu forţe străine, ostile intereselor noastre, au atacat ţara noastră cu zeci de milioane de euro, minciuni şi propagandă, cu cele mai mizerabile mijloace, pentru a ne duce într-o zonă de incertitudine şi instabilitate”, a declarat lidera de la Chişinău.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici