Robu: Legea educaţiei nu impune interdicţia de a cumula calitatea de senator cu cea de rector

Senatorul Nicolae Robu (PNL), care este şi rector al Universităţii Politehnica din Timişoara, susţine că Legea educaţiei nu poate să îi impună să renunţe la una dintre funcţii şi că nu se va lăsa "intimidat" şi va recurge la instanţă pentru a da un verdict privind incompatibilitatea.

Urmărește
14 afișări

Nicolae Robu a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că Legea educaţiei nu poate "impune" restricţia de a cumula funcţiile de senator şi rector atâta timp cât Legea privind statutul deputaţilor şi senatorilor conferă acest drept.

"Comisia Juridică a Senatului României, formată din jurişti eminenţi, spune că o lege având ca obiect altceva decât regimul deputaţilor şi senatorilor - în speţă Legea educaţiei - nu poate impune interdicţia de a cumula calitatea de senator cu cea de rector atât timp cât Legea specială privind statutul deputaţilor şi senatorilor conferă, expressis verbis, senatorilor şi deputaţilor acest drept", a afirmat Robu.

În plus, potrivit senatorului PNL de Timiş, chiar în legea Legea educaţiei este prevăzut un paragraf care specifică faptul că "la finalizarea actualului mandat, noile organe de conducere ale universităţilor se vor stabili în baza prezentei legi".

"Eu am fost ales atât ca rector, cât şi ca senator, pentru câte un mandat de patru ani, cu drepturi, obligaţii, compatibilităţi şi incompatibilităţi clar definite. Şi consider că nimeni nu are dreptul legal de a atenta la aceste mandate, câtă vreme eu respect cadrul care le-a definit", a spus Robu.

El a precizat că, în cazul referendumului care a extins mandatul preşedintelui de la patru la cinci ani, această nouă prevedere a intrat în vigoare începând cu viitorul mandat, neafectând mandatul în curs al preşedintelui.

Nicolae Robu a spus că nu se va lăsa "intimidat" şi că va recurge la instanţă în cazul în care ANI va decide că funcţiile de rector şi senator pe care le deţine sunt incompatibile.

"Ca intelectual, dar înainte de asta ca şi cetăţean, pur şi simplu, pentru care libertatea, demnitatea, onoarea şi dreptatea sunt valori primordiale, am datoria să lupt împotriva unei puteri incompetente, corupte şi abuzive, care încalcă flagrant, din ce în ce mai frecvent, cele mai elementare norme ale statului de drept. Şi voi lupta! (...) Nu mă voi lăsa intimidat, ci voi recurge la instanţele de judecată, pentru respectarea drepturilor mele şi a vrerii lor legitime", a conchis senatorul Nicolae Robu.

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a sesizat Agenţia Naţională de Integritate (ANI) în legătură cu incompatibilitatea unor rectori care deţin funcţii de conducere în partid sau de demnitate publică.

"Ca urmare a punctului de vedere din 1 martie 2011 în care opinaţi că în cel mult de 60 de zile de la data intrării în vigoare a Legii educaţiei naţionale deţinerea unei funcţii de conducere sau de demnitate publică şi /sau a unei funcţii de conducere în cadrul unui partid politic simultan cu deţinerea funcţiei de rector în universităile de stat, particulare sau confesionale, generează o situaţie de incompatibilitate şi că, în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, persoanele care deţin funcţia de rector trebuie să opteze între această funcţie şi cea de conducerea la un partid sau de demintate publică, având în vedere că termenul de 60 de zile a expirat, vă rog să dispuneţi luarea măsurilor legale în vigoare pentru clarificarea situaţiilor de incompatibilitate", a precizat Funeriu în scrioarea către ANI.

Noua Lege a educaţiei a intrat în vigoare în 9 februarie.

Cei care ar fi trebuit să opteze pentru funcţia în care vor să rămână sunt Nicolae Robu, rectorul Universităţii Politehnica din Timişoara, Ecaterina Andronescu, rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Şefan Drăgulescu, rectorul UMF Timişoara şi Florian Popa, rectorul UMF "Carol Davila" Bucureşti, aceştia fiind şi parlamentari.

În 16 martie, conducerea Senatului a luat act de faptul că senatorul PSD Ecaterina Andronescu, rector al Universităţii Politehnica din Bucureşti, şi senatorul PNL Nicolae Robu, rector al Universităţii Politehnica din Timişoara, nu se află într-o situaţie de incompatibilitate.

Şi deputaţii jurişti au elaborat, în 22 februarie, un punct de vedere potrivit căruia nu există incompatibilitate între funcţia de deputat şi cea de rector. Argumentul folosit de mai mulţi membri ai Comisiei a constat în faptul că deputaţii care deţin şi funcţiile de rectori nu pot fi declaraţi incompatibili, deoarece la momentul în care au fost aleşi legislaţia nu interzicea cumulul de funcţii.

"Persoanele care ocupă o funcţie de conducere sau de demnitate publică nu pot exercita funcţia de rector pe perioada îndeplinirii mandatului. Funcţia de rector este incompatibilă cu deţinerea de funcţii de conducere în cadrul unui partid politic, pe perioada exercitării mandatului", potrivit Legii educaţiei.

Persoanele care ocupă funcţii de conducere sau de demnitate publică le pot însă cumula cu funcţiile didactice sau de cercetare.

Totodată, după intrarea în vigoare a Legii educaţiei, soţii, afinii şi rude până la gradul III inclusiv nu mai pot ocupa concomitent funcţii de conducere, de control sau de autoritate în aceeaşi universitate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici