Radu Podgorean susţine că locul 14 pe care îl ocupa pe listă are "caracteristici strategice importante" şi, dacă acesta ar reveni unui membru marcant al conducerii PSD, poate chiar lui Mircea Geoană, "ar putea oferi noului nominalizat posibilitatea nu numai să tragă lista, dar chiar să o şi împingă, s-o tragă şi s-o împingă…".
Prezentăm scrisoarea lui Podgorean adresată lui Geoană:
"Doresc să mulţumesc, prin intermediul dumneavoastră, conducerii operative a partidului pentru încrederea şi aprecierea pe care a manifestat-o faţă de mine prin nominalizarea mea pe poziţia 14 a listei candidaţilor PSD pentru alegerile europarlamentare.
În acelaşi timp, urmând exemplul colegilor noştri, domnul Victor Ponta şi Vasile Puşcaş, dintr-o serie de motive pe care nu este cazul să le menţionez în acest moment, vă aduc la cunoştinţă decizia mea de a-mi retrage candidatura.
Locul meu pe listă, astfel eliberat, ar putea fi ocupat de un membru marcant al conducerii PSD, poate chiar de domnia voastră.
Pornind de la ideea că acest loc are caracteristici strategice importante, aflându-se aproximativ la mijlocul listei, ar putea oferi noului nominalizat posibilitatea nu numai să tragă lista, dar chiar să o şi împingă, s-o tragă şi s-o împingă …
În consecinţă, vă rog, domnule preşedinte, să consideraţi declaraţia mea de acceptare a candidaturii, depusă ieri la sediul central al PSD, ca fiind nulă şi să dispuneţi procedurile necesare retragerii candidaturii mele de pe lista pentru aceste alegeri.
Având convingerea că veţi da cu plăcere curs solicitării mele, vă rog, să primiţi dovada consideraţiunii mele."