- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (04.01.2024, 16:41)
- Gabriel Pecheanu
România achiziţionează 200 de rachete Patriot printr-un program comun la nivel NATO. Valoarea rachetelor ajunge la un miliard de euro
MApN salută, joi, semnarea de către Agenţia NATO pentru Sprijin şi Achiziţii a contractului de achiziţionare în comun, a până la 1.000 de rachete PAC-2 GEM-T pentru sistemele de rachete sol-aer PATRIOT aflate în dotarea Germaniei, Ţărilor de Jos, României şi Spaniei.
Urmărește
1187 afișări
„Ministerul Apărării Naţionale salută semnarea de către Agenţia NATO pentru Sprijin şi Achiziţii (NATO Support and Procurement Agency / NSPA) a contractului de achiziţionare în comun, a până la 1.000 de rachete PAC-2 GEM-T pentru sistemele de rachete sol-aer PATRIOT aflate în dotarea Germaniei, Ţărilor de Jos, României şi Spaniei. În acest sens, NSPA a atribuit un contract către Compania COMLOG / Germania, pentru fabricarea rachetelor în Europa, care vor fi omologate printr-un acord FMS (Foreign Military Sales) tip LOA (Letter of Offer and Acceptance) de către Guvernul Statelor Unite ale Americii”, potrivit unui comunicat de presă.
MApN precizează că în cadrul acestei achiziţii multinaţionale consolidate, care utilizează principiile Iniţiativei Europene de Apărare Aeriană ESSI (European Sky Shield Initiative), România va achiziţiona un număr de 200 de rachete PAC-2 GEM-T.
Ministerul Apărării Naţionale a solicitat şi a obţinut aprobarea Parlamentului României pentru participarea la acest program comun de achiziţii, costul total estimat pentru întregul pachet de 200 de rachete destinat completării stocurilor de luptă ale armatei noastre fiind de 1,09 mld EUR, fără TVA, în care sunt incluse piese de schimb, servicii conexe şi costuri FMS.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Elevii decid ce învață: Ce prevăd noile planuri cadru pentru liceu
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
„Această achiziţie demonstrează că Alianţa are soluţii adecvate şi adaptate situaţiei de securitate cu care ne confruntăm în estul Europei, odată cu declanşarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Consider că acest proiect este un succes, un model de cooperare între aliaţi, şi un exemplu de dezvoltare a capacităţilor de producţie pentru apărare care merită replicat la nivelul Europei”, a declarat ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr.
De asemenea, ministrul Tîlvăr a arătat că pentru îndeplinirea obiectivelor politicii de apărare a României, Ministerul Apărării Naţionale va continua demersurile pentru achiziţia de echipamente militare şi muniţii de ultimă generaţie.
„Programele de înzestrare aflate în derulare sau în pregătire vor contribui la dezvoltarea şi menţinerea de către Armata României a unor capabilităţi de apărare robuste şi reziliente, credibile, interoperabile, flexibile şi eficiente. România îşi îndeplineşte cu consecvenţă angajamentele asumate ca urmare a calităţii de stat membru NATO şi UE şi contribuie la implementarea unor măsuri eficiente pentru descurajarea oricărei agresiuni la adresa spaţiului euroatlantic şi articulării unui răspuns adecvat la provocările actuale şi viitoare ale mediului de securitate”, a menţionat Angel Tîlvăr.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe