România îşi retrage jandarmii şi poliţiştii din Kosovo

CSAT a decis, în şedinţa de luni, retragerea celor 178 de jandarmi şi poliţişti români din Kosovo, odată cu terminarea turului de serviciu, programată pentru luna decembrie, detaliile urmând a fi stabilite cu partenerii europeni.

Urmărește
1238 afișări
Imaginea articolului România îşi retrage jandarmii şi poliţiştii din Kosovo

România îşi retrage jandarmii şi poliţiştii din Kosovo (Imagine: Mediafax Foto)

"CSAT a analizat Raportul privind prezenţa României cu jandarmi şi poliţişti în Kosovo şi a hotărât retragerea celor 178 de jandarmi şi poliţişti români, odată cu terminarea turului de serviciu, programată pentru luna decembrie a.c.. Detaliile acţiunii de retragere vor fi stabilite în coordonare cu partenerii europeni", se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

La şedinţă au participat prim-ministrul României, Emil Boc, ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ion Ariton, ministrul Justiţiei, Cătălin Marian Predoiu, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, directorul Serviciului de Informaţii Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maio,; şeful Statului Major General, general-maior Ştefan Dănilă, consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Iulian Fota, secretarul CSAT, general-locotenent Ion Oprişor, purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, Valeriu Turcan.

La şedinţă au mai participat, în calitate de invitaţi, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, şi secretarul de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ioan Dascălu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici