Prima pagină » Politic » PNL este dispus să intre la guvernare alături de PDL, dar fără Boc, Videanu sau Berceanu

PNL este dispus să intre la guvernare alături de PDL, dar fără Boc, Videanu sau Berceanu

Liderul PNL, Crin Antonescu, a spus, marţi, la Râmnicu Vâlcea, că liberalii ar putea accepta o guvernare alături de PDL doar în condiţiile în care în guvernul viitor persoane ca Boc, Berceanu sau Videanu nu s-ar mai regăsi, întrucât este adeptul unei guvernări pentru guvernaţi, nu pentru guvernanţi.
PNL este dispus să intre la guvernare alături de PDL, dar fără Boc, Videanu sau Berceanu
13 apr. 2010, 19:24, Politic

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, prezent la Râmnicu Vâlcea pentru a-l susţine pe candidatul partidului la alegerile pentru primăria municipiului, Bogdan Pistol, a declarat că liberalii sunt dispuşi să intre la guvernare, însă nu în orice condiţii, precizând că până atunci „partidul va rămâne în opoziţie şi va taxa fiecare gest politic şi nedemocratic al guvernului Boc”.

Eu şi astăzi sunt dispus să intru la guvernare, dar reiterez că nu în orice condiţii. În primul rând, eu văd o guvernare pentru guvernaţi, şi nu pentru guvernanţi. Văd o guvernare fără miniştrii Berceanu sau Videanu care au venit la putere cu propria clientelă de partid şi se vor retrage cu aceeaşi clientelă, dar mai bogată. Nu în ultimul rând aş vedea un guvern cu un premier, nu liberal, suntem conştienţi că nu putem emite această pretenţie, dar cu o personalitate asumată de un larg spectru politic care să manifeste independenţa decizională, nu Emil Boc. Până atunci, partidul va rămâne în opoziţie şi va taxa fiecare gest politic şi nedemocratic al guvernului Boc”, a afirmat Crin Antonescu.