Prima pagină » Politic » Voiculescu îi scrie lui Băsescu: Refuzul de a dialoga cu societatea sporeşte susţinătorii suspendării

Voiculescu îi scrie lui Băsescu: Refuzul de a dialoga cu societatea sporeşte susţinătorii suspendării

Preşedintele fondator al PC Dan Voiculescu îi transmite preşedintelui Traian Băsescu într-o scrisoare deschisă că refuzul de a dialoga cu societatea nu face decât să mărească numărul celor care consideră că suspendarea şefului statului reprezintă "singura soluţie pentru salvarea României".
Voiculescu îi scrie lui Băsescu: Refuzul de a dialoga cu societatea sporeşte susţinătorii suspendării
Lidia Neagu
14 iul. 2010, 13:43, Politic

Dan Voiculescu aminteşte că i-a trimis preşedintelui Băsescu şi săptămâna trecută o scrisoare „direct, pentru a-l scuti pe premierul Boc de un drum lămuritor la Cotroceni”, prin intermediul căreia propunea ca, începând cu luna iulie, să se acorde bugetarilor titluri de stat cu o valoare proporţională cu reducerea salariului, având posibilitatea fie de a păstra şi a răscumpăra la termen aceste titluri, fie de a le vinde pe piaţa secundară care se va crea.

Randamentul acestor titluri, propunea Dan Voiculescu, să fie cel puţin egal cu rata inflaţiei, maturitatea să fie între 3 şi 5 ani, iar tranzacţionarea titlurilor să fie strict reglementată, pentru a se evita orice abuz.

„Sper, domnule preşedinte, că veţi avea de această dată minima responsabilitate de a răspunde propunerii mele. Pentru că există lucruri aflate deasupra oricărei rivalităţi politice. Iar banii necesari românilor pentru un trai decent reprezintă unul din aceste lucruri pentru care eu consider moral să mă lupt”, adaugă Dan Voiculescu în scrisoarea deschisă transmisă miercuri.

„Refuzul de a dialoga cu societatea, lipsa totală şi agresivă de interes pentru problemele de zi cu zi ale românilor, încălcarea constantă a prerogativelor preşedintelui prin impunerea de măsuri antisociale Guvernului – toate aceste lucruri nu fac, domnule Băsescu, decât să mărească numărul celor care consideră că suspendarea dumneavoastră reprezintă singura soluţie pentru salvarea României”, susţine Dan Voiculescu în finalul scrisorii.

Dan Voiculescu a condus Comisia parlamentară care a întocmit raportul privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu în anul 2007.