Preşedintele CSM şi Thomas Barnes au avut o întâlnire cu caracter informal în care au discutat despre rolul CSM în sistemul judiciar românesc şi european şi despre rolul Consiliului în apărarea sistemului juridic, a declarat purtătorul de cuvânt al CSM, Cecilia Morariu.
De asemenea, cei doi s-au referit în discuţiile lor la rolul de apărare al justiţiei ca unul din punctele condiţionale pe care CSM trebuie să le îndeplinească, conform raportului de ţară.
Un alt punct al întâlnirii s-a referit la progresele înregistrate în sistemul juridic, şi anume îmbunătăţirile din punctul de vedere al resurselor umane. Totodată, la întâlnire s-a apreciat că, în acest an, pentru prima dată, CSM şi-a asumat rolul de a aviza actele normative.
CE a stabilit României patru obiective privind reforma sistemului judiciar şi lupta împotriva corupţiei: consolidarea transparenţei şi eficienţei actului de justiţie, în special prin consolidarea capacităţii şi responsabilităţii CSM; înfiinţarea, potrivit angajamentelor, a Agenţiei de Integritate, cu atribuţii în verificarea averilor, incompatibilităţilor şi a potenţialelor conflicte de interese, precum şi cu competenţa de a adopta decizii cu caracter obligatoriu pe baza cărora să poată fi aplicate sancţiuni descurajatoare; continuarea progreselor deja înregistrate în procesul de investigare cu imparţialitate a faptelor de mare corupţie; adoptarea unor măsuri suplimentare de prevenire şi combatere a corupţiei, în special în cadrul administraţiei locale.