Eugen Tomac spune, la RFI, în contextul polemicilor sex versus gen pe cartea electronică de identitate, că „societatea românească este profund conservatoare şi extrem de reticentă în a accepta noi modificări în ceea ce priveşte legislaţia, pe care la nivel european, majoritatea statelor o susţin”.
„Eu sunt un om politic extrem de rezervat în ceea ce priveşte această agendă progresistă, dintr-un simplu motiv, pentru că eu cred că prin calea dialogului putem depăşi momente de criză în societate. Or atunci când nu există dialog din partea instituţiilor statului, ci pur şi simplu se impun o serie de modificări, fără a da vreo explicaţie convingătoare, aceste comunicate sau ieşiri post-factum nu ajută, ci din contră, sporesc neîncrederea. Deci din punct de vedere politic, cred că a fost o eroare extrem de gravă faptul că nu s-a comunicat şi nu s-a explicat de ce se produce această modificare, pentru că din punctul nostru de vedere, lucrurile sunt destul de clare, exact aşa cum prevede legislaţia României şi nu trebuie să ne temem de acest lucru, societatea este formată din femei şi bărbaţi. Că unii îşi reconsideră identitatea sexuală pe parcurs, asta e o chestiune de opţiune proprie”, adaugă europarlamentarul.
La precizarea reporterului că există state care permit şi genul neutru, eurodeputatul a răspuns: „Eu cred că societatea românească se află într-o altă situaţie şi sunt altele priorităţile României, în ceea ce priveşte agenda europeană. Să nu uităm că nici la ora actuală nu suntem în Schengen, nici în prezent nu există o agendă foarte clară în ceea ce priveşte aderarea noastră la zona euro şi cred că altele sunt priorităţile pe care trebuie să le aibă clasa politică în relaţia României cu UE şi nicidecum aceste teme, care în unele state mult mai avansate, mult mai dezvoltate, nu trezesc atât de multă patimă în dezbatere”.