Vanghelie a admis că ar fi "complicat" ca social-democraţii să se abţină să facă unele "comentarii" sau remarci, mai ales la adresa preşedintelui Traian Băsescu.
"Noi am subliniat ceea ce a făcut domnul Traian Băsescu. Asta este o chestiune normală. Domnul Blaga a spus cumva că domnul Băsescu este parte a coaliţiei? Eu nu îmi aduc aminte ca domnul Băsescu să fie parte a coaliţiei. Este preşedintele României. Eu am dreptul, ca orice om care l-a votat sau nu l-a votat, să îmi spun punctul de vedere. Nu are legătură cu coaliţia", a mai spus Vanghelie.
El a apreciat că declaraţiile ministrului Constantin Niţă despre posibilitatea renunţării la impozitul minim au fost corecte şi a menţionat că şi el susţine această propunere.
"Eu am spus de la început că este o gafă (introducerea impozitului minim – n.r.). Cred că ar trebui să facem presiuni în coaliţie ca să scoatem acest impozit cât mai repede. (…) Este vorba de aproape un milion de locuri de muncă, impozitul nu aduce foarte mulţi bani la buget, dar putem pierde foarte multe locuri de muncă. Acum a fost acest context complicat cu împrumutul de la FMI, dar eu cred că imediat cum vedem o cât de mică relansare economică ar trebui să scoatem acest impozit", a declarat Vanghelie.
Potrivit cotidianului Evenimentul Zilei, ministrul PDL Vasile Blaga a vorbit despre "un ministru PSD căruia premierul i-a atras atenţia că ar fi bine să-şi modereze poziţiile".
"Dacă nu se simt bine în guvern, să-l părăsească. L-am văzut vineri pe unul dintre ei că, din nou, a criticat măsuri luate de guvern, care, culmea, provin din programul electoral al PSD, vorbesc de impozitul forfetar", a afirmat Blaga la Realitatea TV.
Întrebat dacă este vorba despre Niţă, Blaga a refuzat să comenteze, dar surse din PDL au confirmat numele celui vizat, relatează Evenimentul Zilei.
Conform cotidianului, Constantin Niţă neagă că ar fi primit vreo mustrare din partea lui Emil Boc.
"Nu ştiu despre cine e vorba şi nu cred că e vorba despre mine. Nu au existat divergenţe de opinie sau discuţii dure de genul să mi se atragă atenţia, între mine şi alţi membri ai guvernului. Nici cu domnul Boc, nici cu domnul Pogea. Dacă au nemulţumiri, pot să mi le spună în guvern, nu prin intermediul presei", a declarat Niţă.
Ministerul pentru IMM-uri va propune Guvernului ca impozitul minim să fie eliminat în toamna acestui an, a declarat, vineri, ministrul de resort, Constantin Niţă.