Prima pagină » Politic » Năstase: Băsescu să-l ia de ciuf pe Boc şi să-i spună „Coane, las-o mai moale”

Năstase: Băsescu să-l ia de ciuf pe Boc şi să-i spună „Coane, las-o mai moale”

Liderul PSD Adrian Năstase a declarat, miercuri, că nu este posibil un dialog cu PDL, care a încălcat protocolul coaliţiei, menţionând că este nevoie ca premierul, despre care a spus că ar trebui "luat de ciuf" de către şeful statului, să revină aspura propunerii de revocare a lui Dan Nica.
Năstase: Băsescu să-l ia de ciuf pe Boc şi să-i spună
30 sept. 2009, 11:08, Politic

Năstase a spus că nu poate avea loc un dialog cu un partid care încalcă regulamentul coaliţiei.

El a precizat că pentru a fi posibil un dialog, ar trebui să se revină „la situaţia iniţială, adică ar trebui ca premierul să revină asupra propunerii de remaniere a lui Dan Nica, trimisă la preşedinte.

Liderul PSD a spus că decizia îi aparţine, finalmente, lui Traian Băsescu, care poate să semneze sau nu revocarea lui Dan Nica.

El a afirmat că prin decizia de a trimite preşedintelui propunerea de revocare a lui Dan Nica din funcţia de ministru, premierul Emil Boc şi PDL au încercat o şmecherie.

Deputatul PSD a spus că, după acest gest, preşedintele Băsescu ar trebui „să îl ia de ciuf pe domnul Boc” şi să îi spună „Coane, las-o mai moale, ai făcut o tâmpenie”.

Cartoful fierbintre este acum în braţe la Traian Băsescu şi el trebuie să semneze sau să nu semneze (propunerea de revocare a lui Nica – n.r.)”, a afirmat Năstase, întrebat dacă PSD ar trebui să facă un pas înapoi pentru evitarea crizei. El a adăugat că restul discuţiilor legate de alte modalităţi de evitare a crizei sunt „discuţii de salon despre eventual cum comasăm Ministerul Justiţiei cu Ministerul Internelor şi punem acolo un independent„.

El a spus că PSD are datoria să dea un mesaj de fermitate în filialele partidului, întrucât a acceptat, până acum, cu prea multă uşurinţă, atacuri din partea PDL.

Întrebat dacă refuzul PSD de a se consulta cu PDL în coaliţie, aşa cum a propus premierul, poate duce la acutizarea crizei politice, Năstase a răspuns:

„Ce înseamnă consultare? Să spui, cum a făcut Traian Băsescu în Parlament, că v-am consultat şi apoi să faci referendumul?”.

Premierul Emil Boc, împreună cu mai mulţi lideri PDL, s-au aflat, miercuri dimineaţa, la Guvern, unde i-au aşteaptat pe reprezentanţii PSD să vină pentru discuţiile în Coaliţie privind conducerea Ministerului de Interne.