În contextul Declaraţiei Consiliul Nord-Atlantic privind răspunsul Aliat referitor la retragerea Rusiei din Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale din Europa (TCFE), prezentată marţi, România va suspenda, împreună cu Aliaţii care sunt state părţi la TCFE, operaţionalizarea Tratatului atât timp cât este necesar, în conformitate cu normele de drept internaţional.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE), în urma consultărilor iniţiate la nivel Aliat în 9 iunie 2023, a rezultat faptul că respectarea acestui Tratat doar de către Aliaţii care sunt state părţi este nesustenabilă.
Această evoluţie constituie un răspuns la decizia Rusiei de a se retrage din Tratat şi la războiul său de agresiune împotriva Ucrainei, contrar obiectivelor documentului care a constituit timp de decenii unul din elementele de bază ale arhitecturii de securitate în spaţiul euro-atlantic. Rusia continuă să submineze ordinea internaţională bazată pe reguli, cu încălcarea Cartei ONU, a angajamentelor Actului Final de la Helsinki, a obiectivelor şi principiilor Tratatului privind Forţele Armate Convenţionale din Europa, inclusiv reciprocitatea, transparenţa, implementarea, verificarea şi consimţământul statului-gazdă.
România va continua, alături de celelalte state Aliate, să contribuie activ la securitatea Europei şi a spaţiului euro-atlantic prin susţinerea unei posturi consolidate de descurajare şi apărare a NATO, precum şi prin măsuri adecvate de control al armamentelor, luând în considerare mediul de securitate şi securitatea tuturor aliaţilor, în conformitate cu Noul Concept Strategic.
Federaţia Rusă a notificat, pe data de 9 iunie 2023, depozitarul Tratatului privind Forţele Armate Convenţionale din Europa (TCFE) decizia de a se retrage din acest document. Conform prevederilor Tratatului, această decizie intră în vigoare după 150 de zile de la notificare, respectiv pe 7 noiembrie 2023. Consiliul Nord-Atlantic a condamnat anunţul şi a anunţat consultări cu privire la implicaţiile retragerii Rusiei din Tratat şi la impactul asupra securităţii Aliaţiei.
Tratatul cu privire la forţele armate convenţionale din Europa (TCFE) a fost negociat în ultimii ani ai războiului Rece, fiind semnat la Paris, pe 19 noiembrie 1990. Prevederile sale impun o serie de plafoane şi limitări pentru cinci categorii de armament convenţional: tancuri de luptă, vehicule blidate, artilerie grea, avioane şi elicoptere de luptă. România a devenit parte la Tratat în 1992.