Conform unui comunicat al Camerei Deputaţilor remis, joi, agenţiei MEDIAFAX, preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a anunţat că Legea privind alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului a fost publicată în Monitorul Oficial şi că va intra în vigoare la trei zile de la apariţie.
"Acest lucru înseamnă că preşedinţii consiliilor judeţene vor fi aleşi, începând cu 1 iunie 2008, prin sistemul de vot uninominal. De îndată ce legea va intra în vigoare, Guvernul va completa hotărârile de Guvern privitoare la organizarea alegerilor cu normele privind alegerea preşedinţilor de consilii judeţene", a adăugat Olteanu conform sursei citate.
El a mai arătat că, atunci când cere abrogarea Hotărârii de Guvern prin care s-a stabilit data alegerilor, PSD ori vrea să evite alegerile locale, ori nu-şi înţelege propriul amendament privind intrarea în vigoare a Legii votului uninominal.
"Le fac eu serviciul de a le explica acest lucru şi de a-i asigura că Legea votului uninominal va intra în vigoare începând cu alegerile locale de la 1 iunie 2008. În ceea ce priveşte cea de-a 38-a ameninţare cu moţiunea de cenzură în actuala legislatură, consider că nu este altceva decât mult zgomot pentru nimic", a mai declarat Olteanu.
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, joi, că partidul îşi menţine poziţia în ceea ce priveşte alegerea prin vot uninominal a preşedinţilor de consilii judeţene, precizând că, dacă Guvernul va bloca uninominalul în acest caz, social-democraţii vor depune o moţiune de cenzură.