Prima pagină » Politic » Blaga: În acest moment, în România este un guvern PSD dat în franciză lui Tăriceanu

Blaga: În acest moment, în România este un guvern PSD dat în franciză lui Tăriceanu

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, joi seară, la Piteşti, la lansarea candidaţilor PDL din judeţul Argeş pentru alegerile parlamentare, că în acest moment în România "este un guvern PSD dat în franciză lui Tăriceanu".
Blaga: În acest moment, în România este un guvern PSD dat în franciză lui Tăriceanu
30 oct. 2008, 20:20, Politic

"În acest moment, în România este un guvern PSD dat în franciză lui Tăriceanu. Aceasta este situaţia în România acum, iar eu nu cred că oamenii vor să mai voteze anul acesta oameni precum domnii Hrebenciuc sau Fenechiu. Este momentul ca populaţia să aleagă binele de rău, iar eu sunt sigur că vom avea într-o lună un guvern competent şi responsabil care să lucreze pentru binele ţării, iar noi, democrat-liberalii, suntem garanţia", a declarat Vasile Blaga.

Lansarea candidaţilor PDL Argeş a avut loc la Sala Sporturilor din Piteşti, în prezenţa a aproximativ trei mii de membri şi simpatizanţi ai democrat-liberalilor, la eveniment fiind prezenţi şi Emil Boc, Theodor Stolojan şi Adriean Videanu.

Candidaţii PDL Argeş la Camera Deputaţilor sunt:

deputatul Cristian Boureanu, în colegiul nr. 9 Piteşti

Iulian Corbu, prim-vicepresedinte PDL Argeş, în colegiul nr. 7 Piteşti

Ştefan Ciocănel, vicepreşedinte al PDL Argeş, în colegiul nr. 8 Piteşti

Sorin Buta, vicepreşedinte PDL Argeş, în colegiul nr. 1 Câmpulung Muscel

Sorin Pandele, vicepreşedinte PDL Argeş, în colegiul nr. 4 Costesti

Gheorghe Davidescu, secretar general al PDL Argeş, în colegiul nr. 6 Stefăneşti

Constantin Iordan, preşedinte PDL Mioveni, în colegiul nr. 3. Mioveni

Alexandru Cătănea, în colegiul nr. 5 Topoloveni

Adrian Lazăr, în colegiul nr. 2 Curtea de Argeş

Candidaţii PDL Argeş pentru Senat sunt:

Mircea Cinteză, în colegiul 4 Piteşti

Gheorghe Nicuţ, în colegiul 1 Curtea de Argeş – Câmpulung Muscel

Gabriel Bratu, în colegiul 2 Mioveni – Ştefăneşti 

Marius Jurubiţă, în colegiul 3 Costeşti-Topoloveni