Deputatul PSD Eugen Nicolicea a introdus un amendament la proiectul de lege de modificare a Legii răspunderii ministeriale, care prevede că, în cazul în care un membru al Guvernului pentru care preşedintele a cerut urmărirea penală este deputat sau senator, ministrul Justiţiei sau primul-ministru va solicita Camerei competente declanşarea procedurii de adoptare a cererii de începere a urmăririi penale. În situaţia în care cel în cauză este ministrul Justiţiei, cererea se adreseazã primului-ministru.
Deputaţii au aprobat şi un alt amendament potrivit căruia prevederile privind începerea urmăririi penale se vor aplica şi foştilor miniştri.
Liderul grupului PDL, Cristian Rădulescu, a declarat, după vot, că PDL a votat împotriva prevederilor acestui proiect de lege, considerând că amendamentul lui Nicolicea complică foarte mult cercetarea miniştrilor parlamentari.
El a adăugat că acest amendament nu trebuia introdus acum, ci era necesară iniţierea unei propuneri legislative pe această temă. "Dar, se pierdea timp pentru cei care doreau să blocheze procesul înalţilor demnitari aflaţi în această procedură", a adăugat Rădulescu.
Deputaţii PDL au criticat şi luni acest amendament, Daniel Buda precizând că se urmăreşte întrunirea unor condiţii cumulative pentru începerea urmăririi penale a unui ministru care este şi parlamentar, solicitându-se, pe lângă avizul preşedintelui, şi pe cel al Camerei din care face parte ministrul respectiv.
El a spus că miniştrii parlamentari se bucură în acest fel de o dublă imunitate. În replică, reprezentanţii PNL, PSD, PC şi UDMR au susţinut amendamentul lui Nicolicea, arătând că texul este constituţional.
Deputatul UDMR Mate Andras Levente a spus că trebuie adoptat acest amendament, deoarece se înlătură eventualele presiuni pentru începerea urmării penale.
Deputatul PRM Lucian Bolcaş a spus că miniştrii parlamentari nu pot fi cercetaţi fără avizul Camerei din care fac parte."Aceasta este o chestiune de normalitate", a adăugat Bolcaş.
Camera Deputaţilor este forul decizional în privinţa acestui proiect de lege.
Curtea Constituţională a decis, luni, că Ministerul Public va sesiza Camera Deputaţilor sau Senatul, după caz, pentru a cere urmărirea penală a membrilor şi foştilor membri ai Guvernului care la data sesizării au şi calitatea de deputat sau senator.