Iliescu precizează, în textul adresat "colegilor de blog care întreabă despre ştirea din Cotidianul", că sursa acestei informaţii este un dialog, telefonic, cu o jurnalistă de la publicaţia menţionată, care a întrebat la ce colegiu s-a gândit să candideze pentru Parlament, pentru că s-ar discuta despre o ofertă din partea judeţului Argeş în acest sens.
"I-am răspuns că e prematur să-i dau un răspuns în momentul de faţă; în primul rând trebuie să văd dacă voi mai fi interesat să mai candidez şi apoi să discut despre posibile colegii. Într-adevăr, activitatea parlamentară îmi ocupă mult timp şi mă gândesc dacă este cazul să mai continui", spune Iliescu.
El menţionează, în al doilea rând, că, în condiţiile votului pe liste, prezenţa sa putea constitui – cum s-a întâmplat şi în trecut – "un suport de promovare" a listei de candidaţi ai PSD. În condiţiile votului pe colegii uninominale dispare acest interes, continuă Iliescu, menţionând că, în acest caz, fiecare candidat "aleargă" pe un culoar unic.
"În aceste condiţii mă gândesc, într-adevăr, dacă nu este mai bine să las locul unor oameni mai tineri. În cazul retragerii, spre exemplu, înainte de încheierea mandatului, la votul pe liste, în mod automat ocupă locul vacant, în Senat sau în Camera Deputaţilor, următorul de pe listă (supleant). La votul uninominal, pentru postul vacantat se organizează alegeri parţiale. La vârsta mea trebuie să mă gândesc şi la o asemenea posibilitate", spune Iliescu.
"Aceasta însă nu înseamnă retragerea din viaţă politică. Rămân în partid şi voi continua să fiu prezent în acest cadru", adaugă preşedintele de onoare al PSD.
De asemenea, Iliescu afirmă că, în calitate de fost preşedinte, are numeroase solicitări şi prezenţe în ţară şi peste hotare şi, în plus, are nevoie de mai mult timp pentru citit şi scris, "inclusiv pentru realizarea unor posibile memorii", ca şi pentru abordarea unor probleme de ordin teoretic şi politic ale prezentului şi viitorului.
"Ideea că m-aş «teme de alegeri uninominale» este absurdă. Eu m-am confruntat, din 1990, la nivelul cel mai înalt, la patru confruntări, prin alegeri uninominale, pentru funcţia de Preşedinte al ţării. Nu am nevoie să mai probez din acest punct de vedere vreo nouă performanţă!", mai arată Iliescu în textul postat pe blog.
"Dar această chestiune rămâne deschisă. Vom delibera împreună cu colegii din conducerea partidului asupra acestor aspecte", conchide Iliescu.