Prima pagină » Politic » Geoană: Îi dau mâna lui Adrian Năstase şi nu e o strângere de mână formală

Geoană: Îi dau mâna lui Adrian Năstase şi nu e o strângere de mână formală

Liderul PSD Mircea Geoană i-a felicitat pe candidaţii la funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al partidului, după anuţarea rezultatelor oficiale ale votului şi, dându-i mâna lui Adrian Năstase, câştigătorul competiţiei, a spus că "nu este o strângere de mână formală".
Geoană: Îi dau mâna lui Adrian Năstase şi nu e o strângere de mână formală
22 feb. 2008, 20:00, Politic

"Îi invit pe Adrian şi pe Dan Mircea să rămână buni prieteni, pentru că la congresele sau la competiţiile anterioare s-a lăsat şi cu resentimente. V-aţi dat mâna şi nu vreau să cred că a fost o strângere formală. Îi dau mâna lui Adrian Năstase şi nu este o strângere de mână formală", a spus Mircea Geoană, după ce insistase ca cei doi competitori, Adrian Năstase şi Dan Mircea Popescu, să-şi dea mâna şi să se felicite reciproc.

El l-a invitat, totodată, pe Dan Mircea Popescu să lucreze alături de Adrian Năstase la oferta electorală a PSD.

"Multă lume a sperat că azi se va lăsa cu scandal. Am demonstrat că partidul nostru este un partid cu adevărat democratic. Vreau să-i felicit pe cei doi care au intrat în competiţie. În urmă cu câteva zile îl invitam pe Adrian să i se alăture lui Dan Mircea Popescu pentru a lucra la oferta electorală a PSD. Acum îl invit de Dan Mircea Popescu să lucreze alături de Adrian la oferta electorală a PSD", a spus Geoană.

Liderul social-democrat a ţinut să-l invite şi pe Alexandru Athanasiu (şi el fost preşedinte al Consiliului Naţional al PSD) să se alăture echipei de conducere a partidului, propunere avansată iniţial de preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu.

Fostul premier Adrian Năstase a fost ales, vineri, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, cu 418 voturi, în faţa lui Dan Mircea Popescu, pentru care au votat 202 delegaţi, iar 28 de voturi au fost anulate.