Prima pagină » Politic » Premierul Moldovei, primit de Tăriceanu cu onoruri militare

Premierul Moldovei, primit de Tăriceanu cu onoruri militare

Prim-ministrul Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, aflat în vizită de lucru la Bucureşti, a fost primit, joi, la Palatul Victoria, de premierul Călin Popescu Tăriceanu, cu onoruri militare.
Premierul Moldovei, primit de Tăriceanu cu onoruri militare
23 oct. 2008, 11:03, Politic

La finalul discuţiilor de la Guvern va fi organizată ceremonia de semnare de către primul-ministru al Muntenegrului, Milo Djukanovic, a Cartei Procesului de Cooperare în Europa de Sud Est (SEECP), în prezenţa premierului Tăriceanu şi a primului-ministru al Republicii Moldova, care deţine preşedinţia în exerciţiu a Procesului.

Premierul moldovean a fost primit, joi, şi de preşedintele Traian Băsescu.

Autorităţile de la Bucureşti au declarat, în repetate rânduri, că România susţine apropierea Republicii Moldova de UE şi includerea acestei ţări în grupul statelor din Balcanii de Vest în perspectiva extinderii Uniunii.