Prima pagină » Politic » Liberalii au validat candidatura lui Ţopescu pentru un colegiu de senator în sectorul 4

Liberalii au validat candidatura lui Ţopescu pentru un colegiu de senator în sectorul 4

Conducerea PNL a validat, luni, în şedinţa BPC, candidatura comentatorului sportiv Cristian Ţopescu, pentru un colegiu de senator în sectorul 4 din Capitală, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din partid.
Liberalii au validat candidatura lui Ţopescu pentru un colegiu de senator în sectorul 4
06 oct. 2008, 15:23, Politic

Conform unor surse din PNL, BPC a validat, luni, candidatura lui Cristian Ţopescu pentru un mandat de senator de Bucureşti, în colegiul 7 din sectorul 4.

Comentatorul sportiv a trecut, luni dimineaţă, pe la sediul central al PNL, câteva zeci de minute, unde a avut o scurtă discuţie cu preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, şi liderul filialei sector 4, deputatul Cătălin Micula.

La ieşirea din sediul PNL, întrebat fiind unde va candida, Cristian Ţopescu a declarat că nu ştie încă, iar Micula a precizat că acesta va candida pentru un mandat de senator.