Prima pagină » Politic » Orban: Susţinem actuala Lege a uninominalului; suntem pregătiţi să câştigăm în orice sistem de vot

Orban: Susţinem actuala Lege a uninominalului; suntem pregătiţi să câştigăm în orice sistem de vot

Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, la Parlament, în privinţa discuţiilor PDL-PSD pentru modificarea Legii votului uninominal, că liberalii susţin actuala lege, dar că sunt pregătiţi să câştige alegerile din 2012 în orice sistem electoral.
Orban: Susţinem actuala Lege a uninominalului; suntem pregătiţi să câştigăm în orice sistem de vot
01 feb. 2010, 15:29, Politic

Întrebat cum priveşte o eventuală modificare a Legii uninominalului, având în vedere discuţiile între PSD şi PDL pe aceste subiect, Orban a replicat: „Orice tentativă de schimbare a unui sistem de vot trebuie supusă şi dezbaterii publice şi ne vom pronunţa”.

„În ceea ce ne priveşte pe noi, PNL, suntem susţinători ai sistemului uninominal pe care l-am introdus, dintr-un motiv foarte simplu, şi anume că asigură reprezentarea la nivel naţional a voinţei tuturor alegătorilor din România. Suntem pregătiţi ca în orice sistem de alegere PNL, la următoarele alegeri, să câştige alegerile. În anul 2012 orice sistem electoral va avantaja PNL„, a susţinut liderul liberal.

Viorel Hrebenciuc, a declarat, duminică, la Realitatea Tv, că în urmă cu două sau trei săptămâni PDL a cerut PSD schimbarea legii electorale, el precizând că o schimbare a sistemului de redistribuire din lege ar face ca PNL să dispară din Parlament.