Boc: PDL va analiza şi va veni cu o propunere de premier

Publicat: 14 10. 2009, 20:49
Actualizat: 06 11. 2012, 14:55

„Ne interesează să avem rapid un guvern şi să rezolvăm astfel problema crizei economice şi pe cea a respectării angajamentelor externe ale României (…) Nu refuzăm nicio discuţie cu niciun partid politic”, a declarat, miercuri seară, preşedintele PDL Emil Boc.

Boc s-a declarat onorat de faptul că PDL l-a propus tot pe el pentru a fi desemnat premier, însă a afirmat că această propunere „nu este şi soluţia zilei”.

În aceste condiţii, potrivit liderului partidului, PDL va analiza şi va face preşedintelui o propunere de premier.

Boc a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliştilor care doreau să afle dacă PDL a decis la rândul său să sprijine desemnarea lui Klaus Iohannis, varianta propusă şi susţinută de toate celelalte formaţiuni politice parlamentare.

Preşedintele Băsescu a declarat, miercuri, că PDL, renunţând la candidatura anunţată la consultările de marţi, a făcut solicitarea să poată transmite o propunere de prim-ministru la Preşedinţie, plecând de la premisa că este partidul cu cel mai mare număr de parlamentari.

„Astăzi (miercuri – n.r.), PDL, renunţând la candidatura pentru funcţia de prim-ministru anunţată ieri (marţi – n.r.), în consultări, a făcut solicitarea să poată să transmită şi el o propunere pentru funcţia de prim-ministru la Preşedinţie, plecând de la premisa că este partidul cu cel mai mare număr de parlamentari, aşa cum a rezultat din alegeri”, a anunţat Traian Băsescu.

El a amintit că, în calitate de şef al statului, a desemnat premieri doar de la partidele sau alianţele politice înregistrate juridic, care au câştigat cele mai multe mandate de parlamentari.