„Opinia mea este că Legea educaţiei trebuie să treacă şi prin votul Senatului, deci ar fi normal, după ce legea a fost dezbătută în Camera Deputaţilor şi s-au adus amendamente importante, bune, la proiectul iniţial”, a declarat Marko Bela, care a adăugat că varianta care a ieşit din Cameră este agreată şi de ministerul de resort, precum şi de Guvern.
Vicepremierul a spus însă că, dacă nu se accelerează dezbaterile din Senat, va ridica din nou problema în coaliţie, în vederea asumării răspunderii Guvernului pe acest proiect.
„Şi în Senat, în comisie au fost adoptate mai multe amendamente importante, bune, dar deja am pierdut un an din cauza dezbaterilor prelungite din Comisia de Învăţământ din Senat. Mă refer la ideea de descentralizare şi transferul deciziilor către comunităţile locale. (…) Nu ne mai putem permite o altă întârziere şi, de aceea, dacă nu se accelerează dezbaterile în Senat – şi deocamdată trebuie să vă spun că nu vedem o astfel de accelerare – foarte repede eu voi ridica în coaliţie problema Legii educaţiei şi deja zilele următoare am putea lua o decizie privind asumarea răspunderii Guvernului faţă de acest proiect”, a spus el.
Marko Bela a arătat că au existat foarte multe dezbateri şi crede că s-au satisfăcut toate pretenţiile de a fi dezbătută această lege, iar dacă nu se accelerează dezbaterile proiectul legislativ ar trebui adoptat prin asumarea răspunderii.
„Cel puţin eu voi propune acest lucru, fiindcă Legea învăţământului trebuie adoptată toamna aceasta„, a arătat Marko Bela.