Şeful stratului a participat la şedinţa Comisiei prezidenţiale pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniul sănătăţii publice, care şi-a prezentat Raportul intitulat "Raport pentru un sistem de sănătate bazat pe nevoile cetăţeanului şi pacientului".
Băsescu a ţinut să explice membrilor comisiei ce se va întâmpla cu documentul pe care aceştia l-au elaborat.
"Avem două domenii (sănătate şi educaţie, n.r.) ajunse, prin documentele elaborate şi însuşite de preşedinte, la stadiul la care se poate spune «ăsta este diagnosticul, asta este calea». Ele vor fi pe masa discuţiilor, la formarea noului Guvern. Scuzaţi-mă că politizez lucrurile, dar vor fi una din condiţiile esenţiale: Guvernul care se instalează trebuie să dea prioritate acestor două sectoare, pe care nu eu le-am desemnat ca fiind prioritare, dar le cere o populaţie întreagă", a spus Traian Băsescu.