Prima pagină » Politic » Romgaz analizează preluarea combinatului Azomureş

Romgaz analizează preluarea combinatului Azomureş

Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România, a început oficial demersurile pentru evaluarea preluării combinatului Azomureş, a anunţat vineri, Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, într-o postare pe Facebook.
Romgaz analizează preluarea combinatului Azomureş
Sursa foto: Facebook/Azomureș
Roxana Dena
14 mart. 2025, 09:46, Economic

Potrivit ministrului, Romgaz a publicat deja în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) un anunţ pentru servicii de consultanţă privind evaluarea, negocierea şi achiziţia activelor combinatului.

Mişcarea face parte dintr-o strategie de diversificare a portofoliului companiei şi de creştere a valorii adăugate a gazului românesc, inclusiv a resurselor extrase din proiectul Neptun Deep din Marea Neagră.

„Romgaz va duce la bun sfârşit acest demers şi, în baza evaluării de specialitate, va putea face o nouă mişcare strategică. Susţin acest demers şi încurajez conducerea Romgaz să meargă înainte cu aceeaşi hotărâre”, a transmis Burduja pe pagina sa de Facebook.