Roşca i-a reproşat lui Chiţoiu probleme de comunicare ca vicepremier şi a cerut înlocuirea – surse
Liderul PNL Prahova a luat vineri cuvântul în cadrul Delegaţiei Permanente a partidului şi a abordat problema de comunicare în ceea ce priveşte măsurile economice.
După ce Mircea Roşca a ţinut să-şi exprime aprecierea pentru activitatea ca ministru de Finanţe a lui Daniel Chiţoiu, acesta a susţinut că acesta ar putea să renunţe la poziţia de vicepremier, deoarece în perioada în care a deţin această funcţie nu s-a remarcat la nivelul comunicării publice pe teme economice, au declarat surse participante.
Roşca a ţinut să precizeze că nu doreşte înlocuirea lui Chiţoiu de la Finanţe, ci folosirea funcţiei de vicepremier într-un mod mai vizibil, în special în ceea ce priveşte promovarea măsurilor economice şi fiscale.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, după şedinţa BPN, de la Mamaia, răspunzând unei întrebări, că oricând pot surveni remanieri pe parcursul guvernării, el subliniind că o astfel de situaţie nu există în acest moment.
El a admis că cea mai mare parte a discuţiilor de joi din BPN al PNL a avut în vedere acţiunile ministrului de Finanţe, Daniel Chiţoiu, pentru că acesta se ocupă de un domeniu cardinal şi este vicepremierul liberalilor, dar nu au existat nemulţumiri exprimate.