Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat că echipa formată din cei patru va trebui să prezinte conducerii centrale a partidului, până la sfârşitul acestei săptămâni, un material amplu în ceea ce priveşte un posibil calendar al declanşării alegerilor anticipate, consecinţele unui asemenea pas şi strategia partidului.
Pe baza acestui material, este de aşteptat, potrivit spuselor lui Geoană, ca la şedinţa Biroului Permanent de săptămâna viitoare, conducerea PSD să ia o decizie cu privire la anticipate.
Consiliul Naţional al PSD a adoptat, vineri, o rezoluţie care mandatează conducerea centrală să folosească toate mijloacele democratice pentru declanşarea alegerilor parlamentare anticipate, ca soluţie pentru deblocarea crizei politice actuale.
Geoană a spus că depunerea unei moţiuni de cenzură "a fost evocată" printre posibilităţile de a se ajunge la anticipate, însă nu a menţionat dacă un asemenea demers a fost deja decis.
El a reafirmat că, în opinia lui, anticipatele reprezintă "unica soluţie" pentru ieşirea din criza politică. Geoană a mai spus că PSD aşteaptă un punct de vedere asupra oportunităţii declanşării alegerilor parlamentare anticipate şi de la celelalte partide.