- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (09.04.2019, 08:12)
- Departamentul Politic
Rovana Plumb atacă PNL şi îi acuză pe popularii europeni că ameninţă independenţa justiţiei din România
Preşedintele organizaţiei femeilor social-democrate Rovana Plumb a atras atenţia că mesajele PNL şi ale PPE din ultimul timp pun presiune asupra justiţiei din România. Ea a făcut apel către toţi eurodeputaţii liberali să se disocieze public de această atitudine antiromânească.

Rovana Plumb: PNL şi popularii europeni ameninţă independenţa justiţiei din România
„Nu este posibil ca Partidul Popular European să iasă în spaţiul public şi să spună magistraţilor din România cum să-şi facă treaba şi ce soluţii să dea într-un caz sau altul. Ba mai mult, să şi ameninţe cu discutarea situaţiei statului de drept în România”, a transmis Rovana Plumb, printr-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Ministrul Fondurilor Europene a adăugat că este o situaţie fără precedent, iar PNL vrea o Românie slabă, uşor manevrabilă la masa negocierilor europene.
„Este o situaţie fără precedent, prin care popularii europeni, alături de PNL, demonstrează încă o dată că, în timp ce Guvernul PSD face eforturi pentru a construi o România puternică, ei luptă pentru a distruge acest obiectiv. Ei vor o Românie slabă, care să poată fi manevrată uşor la masa negocierilor europene. Nu vom permite ca România să fie tratată ca o ţară de mâna a doua, căreia i se spune din afară cum să soluţioneze dosare. Justiţia trebuie să rămână independentă! Iar PNL, dacă îşi doreşte cu adevărat acest lucru, ar trebui să aibă o contribuţie constructivă, nu una axată pe denigrarea României pentru câştigul facil de voturi”, a completat Plumb.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Friedrich Merz, următorul cancelar al Germaniei, a promis să „obţină independenţa” faţă de SUA
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
-
SUA fac presiuni asupra Ucrainei pentru a retrage rezoluţia ONU care cere retragerea forţelor ruse
Totodată, liderul OFSD a făcut apel „către toţi europarlamentarii PNL să se disocieze public de aceste poziţii. Să înceteze cu atacarea României în Parlamentul European şi să arate românilor că luptă pentru ţară, şi nu împotriva ei. Dacă noi nu începem să ne privim cu mai mult respect, să nu avem pretenţia ca ceilalţi să o facă!”.
Rovana Plumb deschide lista candidaţilor PSD la alegerile europarlamentare din 26 mai.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe