Rovana Plumb avertizează Comisia Europeană să fie prudentă în declaraţiile legate de Codul administrativ
Declaraţiile ministrului vin în contextul în care în presă a apărut un avertisment al Comisiei Europene în legătură cu propunerile de modificare în Parlament la Codul administrativ, care, susţin oficialii europeni ar pune în pericol procesul de profesionalizare al funcţionarilor publici. CE reaminteşte şi că România şi-a luat angajamente în acest sens, iar neîndeplinirea acestor ar putea duce la suspendarea plăţilor fondurilor europene, suma de 553,19 milioane de euro alocată pentru perioada 2014-2020.
„Invit Comisia Europeană să fie prudentă în ceea ce priveşte o astfel de afirmaţie, deorece Codul administrativ nu este încă finalizat. România întotdeauna şi-a respectat angajamentele şi le va respecta. (…) Cred că nu trebuie să existe, în momentul de faţă, concluzii până când nu se finalizează Codul administrativ”, a declarat marţi ministrul Fondurilor Europene Rovana Plumb, la Parlament.
Plenul Senatului a adoptat luni propunerea legislativă privind Codul administrativ al României, printre prevederi regăsindu-se şi introducerea pensiilor speciale pentru aleşii locali, care vor fi suportate din bugetul de stat.
Proiectul de lege a fost adoptat cu 85 de voturi „pentru”, 11 abţineri şi 21 de voturi „împotrivă”. Senatul a fost primă cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.