Rovana Plumb: Iohannis este dispus să blocheze toată România

Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a declarat sâmbătă că preşedintele Klaus Iohannis blochează rectificarea bugetară pentru că vrea să menţină bugetele ridicate la Administraţia Prezidenţială şi la serviciile secrete, în caz contrar şeful statului fiind ”dispus să blocheze toată România”.

Urmărește
442 afișări
Imaginea articolului Rovana Plumb: Iohannis este dispus să blocheze toată România

Rovana Plumb: Iohannis este dispus să blocheze toată România

„Preşedintele Iohannis are două motive mari şi late pentru care blochează rectificarea bugetului României: asigurarea bonusurilor şi sporurilor salariale de la Administraţia Prezidenţială şi menţinerea bugetelor substanţiale ale serviciilor secrete. Pentru aceste două motive, domnul Iohannis este dispus să blocheze toată România, să întârzie plata alocaţiilor pentru copii, a indemnizaţiilor de creştere a copilului sau a stimulentelor de reinserţie pentru mame. De asemenea, e gata să blocheze foarte multe investiţii publice, cum ar fi cele din Programul Naţional de Dezvoltare Locală, din Programul Start-Up Nation sau cele privind reabilitarea sistemului de irigaţii. Nu în ultimul rând, poate fi întârziată încheierea contractelor de finanţare europeană prin Programul Operaţional Capital Uman”, a transmis Rovana Plumb, preşedinta Organizaţiei Femeilor Social-Democrate, printr-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Aceasta a susţinut că preşedintele României Klaus Iohannis dă dovadă de lipsă de decenţă, prin anunţul organizării „pe datorie”, a Summitului Iniţiativei celor trei Mări.

”Cât priveşte obiecţia domnului preşedinte Iohannis că România va trebui să organizeze „pe datorie” Summitul Iniţiativei celor trei Mări, ca urmare a diminuării bugetului Administraţiei Prezidenţiale, este o <lipsă totală de decenţă>. Când în 2017 bonusurile, sporurile şi salariile de la Administraţia Prezidenţială au fost cât tot bugetul din ultimul an de mandat al preşedintelui Băsescu, e o lipsă totală de decenţă să te plângi că nu ai bani şi că summit-ul se face pe datorie. Anul acesta, după rectificarea bugetară aprobată de Guvernul Dăncilă, domnul Iohannis va avea un buget de două ori şi ceva mai mare faţă de cel al predecesorului său. Administraţia Prezidenţială e singura instituţie care şi-a dublat bugetul, din 2014 încoace. Iar dacă tot nu-i ajung banii, se pot face suplimentări de la Fondul de rezervă al Guvernului. Deci fac apel la puţină decenţă din partea domnului preşedinte, atunci când se plânge că nu i s-ar fi alocat suficienţi bani”, a adăugat Rovana Plumb.

Klaus Iohannis a decis convocarea CSAT pentru 4 septembrie, ora 13:00, având înscrisă pe Ordinea de zi analiza propunerilor de rectificare a bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru anul 2018.

”Secretariatul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării a iniţiat procedurile pentru emiterea unei hotărâri a Consiliului referitoare la rectificarea bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru anul 2018, cu acordul individual al membrilor Consiliului, notificând în acest sens şi Ministerul Finanţelor Publice în data de 21 august a.c. Conform art. 6 alin. (3) din Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, pentru emiterea unei hotărâri a Consiliului este nevoie de consensul membrilor acestuia. Întrucât nu toţi membrii Consiliului au fost de acord cu avizarea propunerilor de rectificare, preşedintele României, Klaus Iohannis, a decis convocarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru data de marţi, 4 septembrie a.c., ora 13:00, având înscrisă pe Ordinea de zi analiza propunerilor de rectificare a bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru anul 2018”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Acesta a afirmat, vineri, că summitul ”Iniţiativa Celor Trei Mări”, care se va desfăşura în perioada 17-18 septembrie, la Bucureşti, va fi organizat ”pe datorie”, deoarece bugetul Administraţiei Prezidenţiale va fi redus cu 11 milioane de lei la rectificare.

”Vom organiza summitul pe daotrie. Aici ne duce guvernul de incompetenţi, aici ne descurcăm. Deci summitul se va organiza în bună parte pur şi simplu pe datorie”, a declarat Klaus Iohannis, întrebat despre cum va organiza summitul Celor Trei Mări în condiţiile în care guvernul vrea să scadă bugetul Administraţuiei Prezidenţiale cu 11 milioane de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici