Roxana Mînzatu, propunerea României pentru funcţia de comisar european, va fi audiată în Parlament

  • Roxana Mînzatu, propunerea României pentru funcţia de comisar european, va fi audiată marţi în Parlament.
  • Audierea se va face după ce reprezentanţii Cancelariei prim-ministrului au informat în mod oficial Parlamentul României despre nominalizarea Roxanei Mînzatu.
Urmărește
185 afișări
Imaginea articolului Roxana Mînzatu, propunerea României pentru funcţia de comisar european, va fi audiată în Parlament

Roxana Mînzatu, propunerea României pentru funcţia de comisar european, va fi audiată în Parlament

Roxana Mînzatu, propunerea României pentru funcţia de comisar european, va fi audiată la comisiile de specialitate din Parlament. Audierea va avea loc marţi.

Procedura a fost demarată după ce luni şeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Ghigiu, a informat Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului cu privire la nominalizarea pentru funcţia de comisar european din partea României.

„Propunerea Guvernului pentru ocuparea acestei funcţii este Roxana Mînzatu, membru al Parlamentului European", scrie în documentul lui Mihai Ghigiu

Solicitarea a ajuns la Comisiile europene pentru afaceri europene şi pentru politică externă. Membrii acestor comisii se vor reuni marţi, la ora 13.00.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici